Vineri seară, pe Drumul Județean 106, în afara localității Fofeldea a avut loc o tamponare între un microbuz și autobuz. Două persoane au fost transportate la spital.
Șoferul microbuzului care transporta șapte persoane s-a angajat într-o depășire, fără să observe că din sens opus vine un autobuz. Ambii șoferi nu au putut evita impactul. Șoferul microbuzului are 71 de ani și este din Sibiu, iar șoferul autobuzului este din Ruja și are 51 de ani.
SAJ SIBIU trimite de urgență două echipaje medicalizate pe DJ 106 în apropierea localităţii Fofeldea SB la un accident între un microbuz şi un autobuz. În urma accidentului rezultă două victime o femeie de 33 ani cu un traumatism cranio-facial şi un bărbat de 23 ani cu traumatism umăr drept şi traumatism abdominal. Ambii sunt transportaţi la UPU Sibiu.