Un accident teribil a avut loc, vineri dimineață, la intrarea în localitatea Marpod, înspre Agnita. Șoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens și s-a izbit de un microbuz. În urma impactului devastator, doi bărbați au decedat.
Potrivit informațiilor primite de la polițiștii sibieni, accidentul s-a petrecut după ce șoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului și a pătruns pe contrasens. Mașina a intrat într-un microbuz care circula regulamentar din sens opus. Impactul a fost extrem de puternic, astfel încât doi bărbați și-au pierdut viețile. Aceștia se aflau în autoturism. Ambii bărbați erau din localitatea Alțâna. Unul dintre ei avea vârsta de 62 de ani, iar celălalt, 46.
Șoferul autoturismului, tot din Alțâna, a fost și el rănit. „Un al treilea bărbat din autoturism, circa 31 de ani, a fost preluat de echipajul Smurd, i s-au acordat îngrijiri medicale și a fost transportat la UPU Sibiu, politraumatizat”, informează reprezentanții ISU Sibiu.
Toți cei aflați la fața locului sunt în stare de șoc. Soția unuia dintre bărbații decedați a primit îngrijiri medicale, deoarece a suferit un atac de panică.
Șoferul microbuzului implicat în accident are 54 de ani și este din Nocrich. În momentul impactului, doi pasageri se aflau în mijlocul de transport. Din fericire, niciunul dintre ei nu a fost rănit.
Coruptii de politisti??? Pe ei nu ii intereseaza populatia si respectarea cu strictete a legilor si aplicarea cu si mai mare strictete a lor.
Dumnezeu să-i ierte!
Din păcate pe drumul acesta se circula cu viteze mari și toată lumea pare grăbită. Ar trebui ca cei de la politie sa facă filtre mai dese și sa pună aparatul radar în mai multe locuri.
Păcat de viețile pierdute.