un bărbat a împușcat un câine fiindcă i-a mâncat găinile
FOTO: arhivă

Un bărbat din Vâlcea este cercetat de poliție după ce a împușcat un câine fiindcă i-a mâncat găinile. 

Potrivit Poliției Vâlcea, oamenii legii s-au sesizat din oficiu în cazul unui bărbat de 64 de ani, din Fârtățești, care a împușcat cu arma artizanală un câine. Animalul a murit, scrie Mediafax.

un bărbat a împușcat un câine fiindcă i-a mâncat găinile

Bărbatul le-a spus oamenilor legii că a împușcat maidanezul deoarece acesta, anterior, i-ar fi mâncat mai multe păsări din gospodărie.

Polițiștii au făcut un control în locuința bărbatului, unde au verificat cum păstrează armamentul și muniția, fiind descoperită cantitatea de 15 kilograme de muniție, respectiv bile metalice, și alte componente folosite la confecționarea artizanală a cartușelor și 12 cartușe de vânătoare încărcate artizanal.

Muniția a fost ridicată pentru confiscare, la fel și o armă de vânătoare, iar cadavrul câinelui a fost transportat la sediul DSVSA pentru constatări de specialitate.

Cazul este cercetat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălcești, pentru uz de armă fără drept, uciderea animalelor, cu intenție, fără drept și nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.

Sursa: Mediafax

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică

  1. Ce societate tampita de corectitudinea politica. Daca era un lup sau un urs, mai era om fara inima? Nu ai dreptul sa ti aperi proprietatea privata? Ce cretini poti scrie articolele astea?