Un producător de tacâmuri din Sibiu a intrat în goana globală pentru marca „SUSSEX ROYAL”, după retragerea cuplului Harry-Meghan din familia regală britanică. Icos Trading SRL din Sibiu, controlată şi administrată de Liliana Lăzureanu, a cerut înregistrarea mărcii SUSSEX ROYAL pentru mai multe clase de produse şi servicii, după cum relatează Profit.ro.
Un producător de tacâmuri, veselă, articole de bucătărie şi casnice din Sibiu a depus la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM), o cerere de înregistrare şi de utilizare exclusivă pe teritoriul României a mărcii SUSSEX ROYAL, denumire asociată cu prinţul Harry al Marii Britanii şi soţia sa Meghan, duce şi ducesă de Sussex, care au anunţat, în ianuarie, că renunţă la obligaţiile lor protocolare în cadrul familiei regale.
Icos Trading SRL din Sibiu, controlată şi administrată de Liliana Lăzureanu, a cerut înregistrarea mărcii SUSSEX ROYAL pentru mai multe clase de produse şi servicii, relatează Profit.ro.
Prinţul Harry şi soţia sa Meghan au solicitat încă de anul trecut la Oficiul Britanic de Proprietate Intelectuală ca numele fundaţiei lor, Sussex Royal, să devină marcă înregistrată. Cererea lor de marcă înregistrată include o varietate de bunuri, servicii şi activităţi, de la cărţi până la îmbrăcăminte şi campanii educative şi caritabile.
Ducele şi ducesa de Sussex trebuie să renunţe la eticheta „Sussex Royal” după ce au decis să se retragă din familia regală, conform dailymirror.co.uk, care afirmă că, în urma a unor lungi şi complexe discuţii, suverana şi înalţi oficiali au ajuns la un acord şi au decis că nu mai poate fi acceptat ca cei doi să păstreze termenul „regal” în modul lor de promovare.
Prinţul Harry, al şaselea în ordinea succesiunii la tron, şi soţia sa Meghan au anunţat la 8 ianuarie că renunţă la obligaţiile lor protocolare în cadrul familiei regale. Cei doi au renunţat la alocaţia regală şi trebuie să returneze unele cheltuieli publice de care au beneficiat, în special 2,4 milioane de lire sterline (2,8 milioane de dolari), bani cu care a fost renovată reşedinţa lor din Regatul Unit.