remorcă cu numere false la veștem – mașina care o tracta era condusă de un moldovean

Un șofer din Brăila, care conducea un autoturism ce tracta o remorcă, a fost oprit de polițiștii sibieni pe DN1 la Veștem. Remorca avea aplicate numere false. Bărbatul s-a ales cu dosar penal.

„La data de 24 februarie a.c., în jurul orei 20,30, pe DN 1, în zona localității Veștem, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene au oprit pentru control un ansamblu rutier format dintr-un autoturism și remorcă, condus de către un băcăuan în vârstă de 54 de ani”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

remorcă cu numere false la veștem – mașina care o tracta era condusă de un moldovean

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că remorca este neînregistrată sau neînmatriculată, iar numărul de înmatriculare aplicat este fals.

Drept urmare, polițiștii rutieri au întocmit pe numele șoferului un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de tractare pe drumurile publice a unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate și cu număr fals.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică