VIDEO FOTO: Șeica Mare, îngropată în gunoaie - Primarul: „Noi facem curățenie lunar, dar oamenii tot aruncă”

Șeica Mare este îngropată în gunoaie. Animale moarte, deșeuri voluminoase, materiale de construcții, pet-uri și resturi menajere, asta găsim în mai multe zone ale comunei. Locuitorii sunt revoltați, însă primarul Nicolae Șușă spune că, deși Primăria face curățenie lunar, oamenii sunt dezinteresați și aruncă în continuare. Marginea localității s-a transformat, în timp, într-o adevărată groapă de gunoi. VIDEO FOTO: Șeica Mare, îngropată în gunoaie - Primarul: „Noi facem curățenie lunar, dar oamenii tot aruncă”

video
play-sharp-fill

Un sibian care locuiește în Șeica Mare ne-a furnizat mai multe imagini de-a dreptul revoltătoare. Leșuri de animale, moloz și gunoaie de tot felul sunt aruncate la marginea satului, pe câmp, în șanțuri, dar și în apă. Locuitorii sunt extrem de revoltați, însă, în defintiv tot cei care trăiesc acolo sunt cei care le aruncă.

VIDEO FOTO: Șeica Mare, îngropată în gunoaie - Primarul: „Noi facem curățenie lunar, dar oamenii tot aruncă”

Pe strada Valea Mare din Șeica Mare este cea mai mare problemă. Aici, toată lumea s-a obișnuit să arunce tot ce nu mai are nevoie prin curte. Sibianul care ne-a furnizat imaginile spune că, într-adevăr, locuitorii localității sunt vinovați, însă la fel de mulți sunt și cei care vin din localitățile vecine, cu căruțele, pentru a se debarasa de gunoaie.

În zonă, Primăria Șeica Mare a montat și un panou, care informează cetățenii că „aruncarea gunoaielor în acest loc sau în locuri neautorizate se sancționează cu amendă între 500 și 2.000 de lei”. Nimeni nu pare să ia în seamă acest panou. VIDEO FOTO: Șeica Mare, îngropată în gunoaie - Primarul: „Noi facem curățenie lunar, dar oamenii tot aruncă”

Locuitorii din Șeica Mare spun că Primăria nu ia măsuri
Sibianul care ne-a semnalat problema de la Șeica Mare spune că toată comuna este ca o adevărată groapă de gunoi. Pe strada Valea Mare, pe Răchite, înspre terenul de fotbal și la limita cu Calvaser situația este revoltătoare. VIDEO FOTO: Șeica Mare, îngropată în gunoaie - Primarul: „Noi facem curățenie lunar, dar oamenii tot aruncă”

„Eu ca locatar mi-ar fi rușine să trăiesc într-o asemenea comună. Groapa de gunoi din comuna Șeica Mare, aflată lângă drumul național DN 14, aproape de restaurantul Selena, de ani de zile primarul nu a luat nicio măsură. Este inadmisibil ce putem vedea aici. Bietul animal și gunoaie cât vezi cu ochii. M-am oprit (n.r.: în locul unde au fost făcute imaginile) deoarece am simțit un miros puternic, văzând acest animal m-am înfuriat și am decis să iau măsuri. Mai există și alte locuri în comună care se află exact ca acesta”, spune Alex Angliță, sibianul care ne-a furnizat imaginile.

În imagini se pot observa sticle de plastic, cartoane, cărămizi, saltele de pat, haine și multe alte deșeuri. Sibianul spune că el locuiește chiar lângă „groapa de gunoi” de la marginea localității și că îi este rușine să spună că este locuitor al acestei comune.

video
play-sharp-fill

Sibianul spune că cea mai bună soluție pentru a-i face pe locuitori să nu mai arunce gunoaie la întâmplare este amplasarea unor pubele pe raza comunei.

„În locurile unde se aruncă gunoaiele cele mai multe ar trebui amplasate niște pubele mari, respectiv în locurile publice. Să aibă toată comuna acces la pubele în orice zonă a satului. Dacă ele sunt reciclate o dată pe săptămână, oamenii nu mai merg să arunce gunoaiele oriunde. Astfel aș spune că circa 50% din ele ar dispărea de pe raza comunei. Aceasta ar fi o soluție simplă”, mai spune Alex Angliță, sibianul care ne-a furnizat imaginile.

Primarul Nicolae Șușă: Facem curățenie lunar, dar oamenii aruncă în continuare
Primarul comunei Șeica Mare a fost contactat de reporterii Ora de Sibiu. Acesta spune că lunar se face curățenie în localitate. Oamenii însă sunt dezinteresați și nepăsători. Nu le e frică de amenzi, fiindcă au convingerea că nu vor fi prinși. Chiar dacă se pot alege cu sancțiuni usturătoare, ei continuă să arunce gunoaie atunci când nu e nimeni să îi vadă.

„Noi facem lunar curățenie. Mai sunt câțiva cetățeni care primesc ajutor social și ne ajută și ei. Dar mereu mergem cu angajații primăriei și facem. Ne facem datoria cât putem, mergem și adunăm, dar eu nu pot să dorm acolo să stau la pândă să văd cine aruncă”, a declarat, pentru Ora de Sibiu, primarul Nicolae Șușă. VIDEO FOTO: Șeica Mare, îngropată în gunoaie - Primarul: „Noi facem curățenie lunar, dar oamenii tot aruncă”

Primarul spune că este foarte dificil să îi identifici pe cei care aruncă gunoaie. „Avem camere video. Oamenii vin cu cagule să nu fie identificați. Vin și de prin alte părți să arunce. Primăria a făcut sesizări la Poliție. Dar nu ai dovadă, trebuie să îi prinzi în fapt. Fotografiile nu sunt luate ca probe și nici camerele de supraveghere. Ei se știu între ei, cei care aruncă, dar nu vor să vorbească”, a mai declarat primarul din Șeica Mare. VIDEO FOTO: Șeica Mare, îngropată în gunoaie - Primarul: „Noi facem curățenie lunar, dar oamenii tot aruncă”

Oamenii au tomberoane în curte, dar aruncă fără rușine pe străzi
Locuitorii comunei dispun de tomberoane în curte, însă nesimțirea este fără margini. „Avem tomberoane, mașina vine și le ia gunoiul de la poartă. Am inclus la fiecare, taxă în impozitul pe clădire, dar degeaba”, mai spune primarul.

Acesta a mai declarat, totodată, că pe perioada iernii situația este mai dificilă. Atunci când vine vara, oamenii încetează să mai arunce gunoaiele pe unde apucă. În plus, primarul Nicolae Șușă spune că nu mai sunt atât de multe gunoaie pe raza comunei așa cum erau în urmă cu șase ani.

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică

  1. Sa ne intelegem bine: omul e cel mai bun exponent al locului si se pregateste cu ajutorul PNLului pentru al 4 lea mandat la primarie.
    Aceeasi primarie cu 37 de salariati care nu stiu nici ei cu ce se ocupa…nasi-fini-soti intre ei…ca atare nimeni nu se ocupa de comuna..nimeni nu curata strazile sau raul…primarul minte grosolan pentru ca are deja loc fruntas de contributie la garda de mediu..si la doamna Turcan cu care se mandreste ca mancat o gogoasa la Boarta si si-a pus poza pe facebook si careia ii va aduce mii de voturi…..despre locuitori? sa traisca in continuare in evul mediu..imputit …cu strazi pline de namol..cu rauri pline de gunoaie..frigidere..mobila..cu ape infecte…cu canalizarea in fata portii, ..o comuna uitata de lume…si civilizatie