Consiliul Elevilor cere Ministerului Educaţiei să suspende cursurile timp de două săptămâni, pentru a fi prevenite îmbolnăvirile cu noul coronavirus.
„Această măsură preventivă trebuie asumată ţinând cont de faptul că şcolile din România nu dispun de resursele igienico-sanitare şi nici de o cultură a siguranţei pentru ca acest virus să nu fie răspândit”, se arată într-un comunicat transmis de Consiliul Elevilor.
Potrivit acestuia, un elev petrece, în şcoală, până la 7 ore pe zi, iar în condiţiile în care în multe unităţi nu există săpun şi hârtie, se impune suspendarea cursurilor.
O nouă şedinţă a Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă va avea loc, luni, și se va analiza dacă vor fi închise toate şcolile din România în contextul cazurilor noi de coronavirus, a declarat, duminică noaptea, ministrul de Interne, Marcel Vela.
Luni se va lua o decizie importantă cu privire la închiderea şcolilor, a declarat, duminică noaptea, ministrul de Interne, Marcel Vela, după ședința Comitetului Naţionale pentru Situaţii Speciale de Urgenţă.
„Referitor la închiderea şcolilor din România, acest subiect va fi discutat în şedinţa Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă de mâine (luni – n.r.). Ca să fiu mai exact, aşa cum ştiţi, este decisă o măsură: dacă un singur caz apare într-o şcoală, atunci cursurile sunt suspendate automat în toată şcoala”, a spus Vela.
Prima măsura luată a fost închiderea şcolii din Timişoara acolo unde au fost deja depistate două cazuri de coronavirus.