Vremea se va menține frumoasă la nivelul întregii ţări, deşi în următoarele două săptămâni, 9 – 22 martie, sunt anunțate și scăderi ale temperaturilor, cât şi precipitaţii pe arii extinse, potrivit estimărilor ANM.
În Transilvania, în perioada 9 – 11 martie, media temperaturilor maxime va fi în jurul a 10 grade, în următoarele două zile se va încălzi semnificativ, cu până la 8 – 9 grade, apoi se va răci, iar între 14 şi 22 martie media regională va avea variaţii, în general, între 8 şi 10 grade. Minimele termice vor avea o medie de 2 – 4 grade, până spre finalul primei săptămâni, apoi sub zero grade. Precipitaţiile vor fi trecătoare, iar pe arii mai extinse la începutul intervalului şi în jurul datei de 14 martie.
La munte, temperaturile medii maxime vor avea variaţii, în general, între un grad şi opt grade Celsius, cu cele mai ridicate valori în zilele de 12 şi de 13 martie. Minimele se vor încadra între -6 şi două grade Celsius. Precipitaţiile temporare vor fi prezente aproape în fiecare zi.