Cazul de coronavirus din Bucureşti confirmat luni este unul cu simptome complet diferite faţă de cele obişnuite în cazul pacienţilor infectaţi cu virusul 2019-nCoV, informează Grupul de Comunicare Strategică într-un comunicat remis MEDIAFAX. Pacientul a fost internat în data de 5 martie.
La câteva zile după internare, bărbatul de 60 de ani, ofițer MAI în rezervă, a dezvoltat simptome pulmonare agresive, fapt ce i-a determinat pe medici să ceară efectuarea testului pentru COVID – 19. Pacientul afirmă că nu a călătorit recent în niciun stat aflat în zonele considerate de risc maxim.
La nivelul unităţii medicale a fost declanşată o anchetă epidemiologică pentru identificarea tuturor contacţilor direcţi ai bărbatului, în rândul personalului medical având loc verificări speciale. Persoanele care au lucrat în unitatea medicală în perioada în care bărbatul era internat vor rămâne în izolare la domiciliu. De asemenea, accesul în spital a fost restricţionat.
Pacientul va fi transferat la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Bucureşti.
În cursul zilei de luni a fost confirmat un alt caz de infecţie cu noul coronavirus. Este vorba despre o femeie de 73 de ani din Buzău, care a sunat la 112 după ce a manifestat stare febrilă, greaţă şi disconfort digestiv. Aceasta a fost preluată de ambulanţă, cu izoleta, şi internată în Spitalul Judeţean de Urgenţă, în locul special amenajat pentru astfel de situaţii.
Femeia a fost testată pentru gripă și coronavirus, rezultatul fiind pozitiv pentru COVID-19. Aceasta a revenit în ţară din regiunea Rimini din Italia în data de 2 martie, moment în care acea zonă era considerată neafectată.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 27 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 11.198 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală, scăderea față de ultima statistică fiind datorată ieșirii din izolare a unui număr însemnat de persoane ca urmare a împlinirii a 14 zile de la luarea acestei măsuri.
Ba voi dati stiri sa bagati oameni in panica? Unde sunt simptomele complet diferite? Chiar sunteti niste incompetenti care faceti articole de genu!!!