Sibienii au dat dovadă de resposabilitate și au respectat recomandările autorităților emise în contextul prevenirii răspândirii noului coronavirus. Astăzi, mall-ul Promenada Sibiu a fost aproape gol, semn că oamenii încearcă să evite spațiile aglomerate.
În jurul orei prânzului, noul mall din județ, Promenada Sibiu, a fost aproape gol. Zona de mâncare a fost liberă, în contextul în care, într-o zi normală, sibienii preferă să ia masa la unul din restaurantele din centrul comercial.
Nici în magazinele centrului comercial sibienii nu s-au îngrămădit. Fie recomandările autorităților au fost ascultate, fie vremea caldă i-a făcut să petreacă mai mult timp în aer liber… cert este că, astăzi, au fost la shopping doar cei care au avut cu adevărat nevoie.
Cafenelele nu au avut la fel de mulți clienți ca în alte zile și până și terasa de pe mall a fost goală.