Luni, președintele Iohannis a decretat stare de urgență pe tot teritoriul României, pe o perioadă de 30 de zile. Acesta a declarat că pandemia de coronavirus nu poate fi stopată decât prin măsuri excepționale, care vizează și îngrădirea exercitării unor drepturi și libertăți. Oricât de greu ar fi, aceasta este singura cale prin care salvăm viețile celor dragi, a mai spus șeful statului. Autoritățile ne sfătuiesc să stăm în case, dacă nu avem lucruri importante de făcut afară.
În plină criză a coronavirusului, mulți dintre sibieni aleg să iasă din case, chiar dacă nu au nimic important de rezolvat afară. Stau la terase, în cafenele și se plimbă pe străzile orașului.
Ziua de luni seamănă, mai degrabă, cu o zi de duminică. În Piața Mare din Sibiu și pe pietonala Bălcescu, zeci de oameni stau la soare ori la terasele localurilor. Foarte puțini poartă măști de protecție.
Cei mai mulți dintre cei care pierd timpul afară sunt adolescenții și tinerii. Suspendarea cursurilor, pentru ei, înseamnă vacanță, deci mai mult timp de petrecut cu prietenii. Școlile au fost închise însă cu un alt scop: acela de a preveni răspândirea noului coronavirus.
Câteva localuri și magazine închise în centrul Sibiului
Trei magazine aflate pe pietonala Bălcescu au decis să își suspende, pentru câteva zile, activitatea.
În Piața Mică, toate restaurantele și cafenelele sunt deschise, mai puțin Atrium, Kulinarium, Einstein și La Turn.
În ceea ce privește Piața Mare, toate localurile sunt deschise.
Măsuri luate de bănci și magazinele de telefonie mobilă
Atât băncile, cât și magazinele de telefonie mobilă au luat măsura ca, în incinta locațiilor, oamenii să intre pe rând. În centrul orașului, oamenii așteaptă la coadă.
La Înmatriculări, pe strada Mitropoliei din Sibiu, oamenii stau, afară, la coadă.
Și la Poștă, pe Mitropoliei, oamenii își așteaptă rândul afară.
Luni dimineață, la intrarea în policlinica Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu a fost haos. Oamenii au stat la o coadă imensă și s-au certat între ei, dar și cu cadrele medicale. DETALII AICI.
La prânz, circulația se desfășoară ca într-o duminică dimineață
În Sibiu, luni, la prânz, se circulă bine. Străzile nu sunt aglomerate. Ai zice că este, mai degrabă, o zi de duminică.
Autoritățile ne recomandă ca, în această perioadă, să păstrăm igiena mâinilor, să evităm aglomerările și să limităm cât se poate de mult orice deplasare. Președintele Klaus Iohannis îi sfătuiește pe români să păstreze distanța socială. „Aveți grijă de cei apropiați, în special de cei vârstnici și cei vulnerabili. Oricât de greu ar părea păstrați distanța socială. Măsurile care au ținut sub control au fost cele severe de distanțare socială”, a spus șeful statului.
Situația este tristă și sper sa nu ne îndreptăm spre tragică.Insa in tot necazul asta e și un bine:ca locuitor al centrului Sibiului am în sfârșit parcare.Nu mai trebuie să mă învârt pe toate străzile din jur căutând un loc unde sa las mașină după ce mă întorc de la munca.Mi-era dor de liniștea Sibiului de altădată…..