iohannis, despre starea de urgență: cursuri suspendate, prețurile la servicii și medicamente pot fi plafonate

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, că decretul prin care se impune starea de urgență cuprinde măsuri sociale și economice, suspendarea cursurilor în școli și sistem universitar și preuniversitar.

Președintele a anunțat, totodată, că pot fi plafonate prețurile la servicii, combustibil și medicamente, scrie Mediafax.

iohannis, despre starea de urgență: cursuri suspendate, prețurile la servicii și medicamente pot fi plafonate

„Dacă luăm imediat cele mai drastice măsuri și înțelegem că severitatea lor e pe măsura gravității perioadei. Începând de azi se instituție starea de urgență pe întreg teritoriul României pe o perioadă de 30 de zile. Pandemia nu poate fi stopată, decât prin măsuri excepționale care au dovedit că au efecte în țările grav afectate. Aceste măsuri vizează și îngrădirea exercitării unor drepturi și libertăți. Oricânt de greu ar fi, aceasta este singura cale prin care salvăm viețile celor dragi, celor de lângă noi”, a declarat Klaus Iohannis.

Printre măsurile luate:

  • Școlile vor fi închise pentru protejarea copiilor, elevilor și studenților. Activitatea din învățământul universitar și preuniversitar se suspendă
  • Pe perioada stării de urgență, dacă va fi nevoie, se pot plafona prețurile la medicamente și aparatură medicală, la elementele de strictă necesitate, la gaze, alimentare cu apă, carburanți, în limita prețului din ultimele 3 luni dinaintea declarării stării de urgență.
  • Serviciile medicale pentru tratarea cazurilor de infectare cu noul coronavirus și a implicațiilor acestora se acordă tuturor persoanelor aflate pe teritoriul României și se suportă din bugetul CNSAS.
  • Angajatorii și angajații afectați de COVID-19 vor fi sprijiniți prin derogări la măsurile în vigoare. Angajații vor beneficia de protecție socială.
  • Pe perioada stării de urgență, prevederile legii privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor nu se aplică MApN, angajaților din penitenciare, personalul din instituțiile de sănătate publică. Aceștia au dreptul la o majorare a cuantumului salariului, în situația în care celălalt părinte nu beneficiază de drepturile prevăzute în acea lege.
  • Președintele a dispus ca în structurile MAI, în unitățile sanitare sau în cele de asistență socială să se poată angaja fără concurs personalul necesar pentru a suplimenta posturile.
  • Au fost simplificate proceduri de decontare și alocare a banilor, astfel încât în domeniul sanitar să se poată susține rapid toate operațiunile necesare.

Președintele a mai anunțat că : „se va asigura continuitatea tuturor serviciilor de utilitate publică precum și fucționarea optimă a sistemului energetic național. Am decis și suspendarea controlului făcute la angajatori, cu câteva excepții desigur. În această perioadă activitatea de judecată va continua doar în cazurile de urgență deosebită. Lista se stabileste de ICCJ și respectiv Curți de Apel, iar CSM va da o practică unitată. Instanțele pot da termen scurte, de la o zi la alta sau chiar în aceeași zi și vor dispune desfășurarea ședințelor de judecată prin videoconferință”.

„Păstrați igiena mâinilor, evitați aglomerările, limitați cât se poate de mult orice deplasară. Aveți grijă de cei apropiați, în special de cei vârstnici și cei vulnerabili. Oricât de greu ar părea păstrați distanța socială. Măsurile care au ținut sub control au fost cele severe de distanțare socială”, a spus Iohannis.

Sursa: Mediafax

Ultima oră

Comentariul meu

Publică