Cinci sibieni au fost amendați pentru că nu au respectat măsura izolării la domiciliu. Polițiștii și jandarmii fac controale și la societățile obligate să își suspende activitatea.
Miercuri, în județul Sibiu, Direcția de Sănătate Publică, monitorizează 2877 persoane izolate și 134 persoane în carantină. 8 persoane au ieșit din carantină.
Misiuni de prevenire a răspândirii COVID -19
În ultimele 24 de ore, 151 de polițiști din cadrul I.P.J. Sibiu, sprijiniți de aproximativ 110 jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu și al Grupării de Jandarmi Mobile Brașov, au desfășurat 333 de misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.
S-a verificat modul de respectare a măsurii de izolare în cazul a 307 de persoane și 4 societăți comerciale au fost supuse controalelor pentru a se asigura suspendarea activității. Ca urmare a verificărilor efectuate, 5 persoane au fost sancționate contravențional cu amendă în valoare totală de 24.000 de lei din cauza nerespectarea măsurii izolării.
Jandarmii sibieni alături de jandarmii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Brașov execută misiuni de ordine publică în proximitatea zonei de carantină și în zonele unde se află persoane izolate la domiciliu. De asemenea, jandarmii se află în misiuni de ordine publică pe raza municipiului Sibiu, dar și în misiunea de pază și protecție a obiectivelor din competență.
Unde putem suna pentru informații
În cadrul Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției sunt operaționalizate două numere de telefon: 0269-211254 și 0269-216103 și o adresă de mail (cjcci@isusibiu.ro), la care cetățenii județului Sibiu pot obține informații referitoare la modul de comportare în vederea prevenirii răspândirii virusului, iar de la nivelul centrului, se ține permanent legătura cu persoanele pentru care s-a dispus carantina sau izolarea la domiciliu.
În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 26 apeluri pe cele două numere de telefon puse la dispoziția cetățenilor. Numărul unic 112 este destinat exclusiv apelurilor de urgență.
Pompierii sibieni rămân la datorie
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu rămân mobilizați pentru gestionarea operativă a tuturor situațiilor de urgență și acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate. Doar în ultimele 24 de ore s-a intervenit pentru acordarea primului-ajutor calificat unui număr de peste 35 de cazuri de natură medicală.