spitalul din cisnădie nu este criză de medicamente şi echipamente

Conducerea Spitalului Orăşenesc din Cisnădie îi asigură pe cetăţenii din oraş că nu se confruntă cu vreo criză de medicamente sau echipamente medicale. Cei care totuşi doresc să ajute spitalul, pot face donaţii.

Conducerea Spitalului Cisnădie spune că nu este criză de medicamente şi echipamente

spitalul din cisnădie nu este criză de medicamente şi echipamente

„Precizăm că Spitalul Orășenesc Cisnădie nu se confruntă, în prezent, cu o criză de medicamente sau echipamente medicale, dar acceptăm orice ajutor, în condițiile în care nu știm cât va dura această criză, dacă vom fi sau nu nevoiți să tratăm în spitalul nostru pacienți infectați cu COVID-19”, a anunţat miercuri, conducerea spitalului din Cisnădie, printr-un comunicat de presă.

Se primesc donaţii la spital

„În contextul actualei crize provocate de creșterea numărului de români diagnosticați cu COVID-19, au apărut în spațiul public, inclusiv în mediul online, persoane fizice, juridice, asociații sau organizații nonguvernamentale care au lansat campanii pentru strângerea de fonduri sau donații pentru unitățile medicale din întreaga țară. Un astfel de demers a inițiat Simona Schneider Bacaran, originară din Cisnădie, căreia îi era cunoscută activitea din Spitalul Orășenesc Cisnădie, întrucât părinții dumneaei au fost tratați aici, în trecut, cu rezultate foarte bune. Această persoană bine intenționată a contactat conducerea Spitalului, ne-a cerut acceptul pentru demararea campaniei de strângere de fonduri și donații, după care a făcut publică inițiativa ei în mediul online”, mai spun cei din conducerea Spitalului Orăşenesc din Cisnădie.

Cei de la spital spun că sunt sprijniţi de Primăria Cisnădie

„Doresc să menționez că Primăria Orașului Cisnădie a sprijinit și sprijină Spitalul Orășenesc cu tot ceea ce are nevoie unitatea sanitară și că orice insinuare privind neimplicarea administrației locale în buna desfășurare a activității noastre este o dovadă de necunoaștere sau rea-voință. Doamna Simona Schneider ne-a mijlocit contactul cu un producător de viziere, astfel că vom putea să procurăm astfel de materiale într-un timp cât mai scurt. Îi asigurăm pe acestă cale, atât pe cisnădieni, cât și pe locuitorii din comunitățile învecinate că nu ne confruntăm cu un deficit de materiale medicale: în Spitalul Orășenesc Cisnădie medicii își schimbă mănușile după consultarea fiecărui pacient și își pot schimba măștile de protecție ori de câte ori e nevoie. Întreg personalul depune eforturi pentru asigurarea celor mai bune servicii medicale, iar a încerca să afectezi imaginea unui spital apreciat atât de pacienți, cât și de forurile specializate în evaluarea unităților medicale înseamnă să pui mai presus interesele personale meschine decât adevăratele interese și nevoi ale comunității”, potrivit comunicatului de presă.

Medicii îi îndeamnă pe locuitorii din Cisnădie să rămână în case

„Doar împreună vom reuși să trecem peste această încercare. Rămâneți in casă!”, a mai spus conducerea spitalului.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică