criza coronavirus ar putea amâna alegerile locale - la sibiu, nimeni nu mai crede că vom fi chemați la urne în iunie
FOTO arhivă

Alegerile locale programate în luna iunie în România ar putea fi amânate, potrivit unei propuneri a Autorității Electorale Permanente. Edilii locali consideră că propunerea este bună, în condiţiile în care prioritatea momentului este protejarea sănătăţii populaţiei şi reducerea efectelor provocate de epidemia de COVID-19.

Primarii și consilierii locali consultați de Ora de Sibiu, cred că alegerile locale nu pot avea loc în luna iunie, a;a cum era planificat, din cauza pandemiei de coronavirus.

criza coronavirus ar putea amâna alegerile locale - la sibiu, nimeni nu mai crede că vom fi chemați la urne în iunie

Primarul Sibiului, Astrid Fodor, crede că primarii au o misiune grea în această perioadă.

„Consider că propunerea Autorițății Electorale Permanente este justificată și normală în contextul dat. Pe de o parte pentru că nu știu în ce măsură se pot organiza alegeri în iunie, dat fiind faptul că nu putem prognoza evoluția epidemiei de coronavirus la noi în țară. Pe de altă parte, consider că în această perioadă și în perioada imediat următoare sfârșitului acestei epidemii, comunitățile locale au nevoie de stabilitate pentru a reveni cât mai repede la normal. Va fi o misiune grea pentru primari, dar ne cunoaștem orașele și cred că e mai eficient ca cei în funcție acum să parcurgă această etapă” , consideră primarul sibului, Astrid Fodor.

Și consilierul local Ciprian Fulea crede că prioritatea numărul unu a aleșilor locali trebuie să fie sistemul de sănătate și economia și este de părere că alegerile mai pot aștepta.

„Toată energia noastră trebuie canalizată pe reducerea efectelor pandemiei COVID 19. Cred că, totul o să fie altfel după această pandemie chiar și campaniile electorale. Atât acum, cât și mai târziu, autoritățile trebuie să se concentreze pe OAMENI. Să sprijine oamenii, IMM-urile, producătorii locali și să readucă economia, într-un timp cât mai scurt, în parametri normali. Să luăm deciziile corecte și sănătoase acum, pentru viitor”, a precizat Ciprian Fulea pentru Ora de Sibiu.

Consilierul local Adrian Bibu crede că amânarea alegerilor este o soluție rezonabilă și spune că luptele politice nu au ce căuta în lupta împotriva coronavirusului.

„Toate măsurile care se vor lua vizează binele public, sănătatea oamenilor în acest caz, și de aceea intrepretările noastre, subiective, trebuie să fie cât mai puține. Tot ce îmi doresc este să trecem cu bine prin această perioadă și nu o putem face decât împreună, cu bun simț și responsabilitate. Suntem în primul rând oameni, sibieni și abia mai apoi candidați și politicieni. Să ne facem fiecare datoria de oameni în primul rand”, este de părere Adrian Bibu.

Primarul orașului Avrig, Adrian David crede că e nevoie de amânarea alegerilor locale și caută soluții pentru a reduce cât mai mult impactul pe care criza coronavirus îl va avea asupra investițiilor locale.

„Va urma cu siguranță o recesiune. Toți ne dăm seama de asta. Mă tem că unele investiții locale ar putea fi afectate de criza care va urma și încercăm să găsim soluții să ducem la capăt proiectele deja începute. E posibil ca amânarea alegerilor să îi afecteze pe candidații la locale dar vom vedea exact ce va fi după ce vom trece cu bine de criza actuală”, a spus Adrian David pentru Ora de Sibiu.

Și primarul localității Șelimbăr, Marius Grecu, este de acord cu amânarea alegerilor locale.

„Cred că, în acest moment, avem lucruri mult mai importante pe care trebuie să ne concentrăm toată atenția, nu alegerile locale. Acum este importantă sănătatea populației și va trebui să ne gândim la niște soluții economice și financiare pe care să le punem în practică după ce va trece criza coronavirus. După aceea vom avea timp să ne ocupăm și de alegeri”, crede Marius Grecu.

Ultimele alegeri locale au avut loc în România pe 5 iunie 2016, iar mandatul aleșilor locali este de patru ani.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică