Sibienii sunt în continuare ’’plimbăreți’’ - Sâmbătă s-au dat amenzi de 250.000 de lei
FOTO: arhivă

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției anunțat duminică faptul că în ultimele 24 de ore au fost aplicate 144 de sancțiuni în valoare de 266.000 lei, dintre care 122 de sancțiuni, în valoare de 250.000 lei, au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației.

În ultimele 24 de ore, pe raza județului Sibiu, în urma testării pentru COVID-19 se înregistrează un număr de 49 de cazuri pozitive și 282 de rezultate negative. Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu monitorizează un număr de 2456 persoane izolate și 451 persoane în carantină în 5 centre de carantină de pe raza județului.

Sibienii sunt în continuare ’’plimbăreți’’ - Sâmbătă s-au dat amenzi de 250.000 de lei

CITIȚI ȘI: VIDEO Asistentă medicală din Sibiu hărțuită și jignită de vecini pentru că îngrijește bolnavi cu coronavirus
Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției a gestionat un număr un număr de peste 120 de apeluri primite prin intermediul celor două numere de telefon (0269-211254 și 0269-216103 și adresă de mail cjcci@isusibiu.ro), puse la dispoziția cetățenilor și a autorităților publice locale.
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns prompt unui număr de 37 de solicitări la numărul de urgență 112, intervențiile fiind preponderent cazuri de natură medicală.
La data de 02.04.2020, 218 de polițiști sibieni, 115 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Brașov, 11 efective MApN și 63 de polițiști locali au desfășurat 120 misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.
În ceea ce privește sancțiunile contravenționale, în cursul zilei de ieri, 4 aprilie, au fost aplicate 144 de sancțiuni în valoare de 266.000 lei, dintre care 122 de sancțiuni, în valoare de 250.000 lei, au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației.

CITIȚI ȘI: VIDEO EMOȚIONANT – Aplauze și flori pentru medicii și asistentele de la Spitalul Județean Sibiu
În perioada de referință, 33 de persoane au fost conduse în centrele de carantină și 828 de persoane au fost verificate cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină, fără a fi identificate persoane care nu au respectat măsura izolării. De asemenea, 6 societăți comerciale/persoane fizice autorizate au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor stabilite pe perioada stării de urgență.
Întrucât pe raza județului Sibiu numărul de cazuri confirmate pozitiv a crescut, vă rugăm să rămâneți în casă, și să reduceți cât de mult posibil deplasările pentru siguranța dumneavoastră și a celor dragi! foto – arhivă

Ultima oră

Comentariul meu

Publică