Premierul britanic Boris Johnson, diagnosticat cu COVID-19, a fost transferat la Terapie Intensivă, după ce starea de sănătate i s-a agravat, anunţă Guvernul de la Londra.
Premierul Boris Johnson a fost transferat la terapie intensivă în contextul deteriorării stării de sănătate, a comunicat Downing Street, conform postului Sky News, citat de Mediafax.
„În cursul după-amiezii, starea primului-ministru s-a deteriorat şi, la recomandarea echipei sale medicale, a fost transferat la secţia de terapie intensivă a spitalului. Premierul i-a cerut ministrului de Externe, Dominic Raab, care este prim-secretar de stat, să îl înlocuiască”, a transmis Guvernul de la Londra.
„Premierul primeşte îngrijiri medicale excelente şi le mulţumeşte tuturor angajaţilor sistemului medical pentru munca intensă şi dedicată”, a precizat Downing Street.
Boris Johnson, în vârstă de 55 de ani, a fost internat duminică seară, din raţiuni de precauţie, în Spitalul „St Thomas” din Londra, având „simptome persistente”. Boris Johnson ese diagnosticat cu noul coronavirus.
Sursa: Mediafax