Directorul AJOFM Sibiu, Cosmin Adrian Roșu, a spus, în cadrul emisiunii „Interviuri pe Față”, că până în acest moment peste 6.500 de angajați din județ sunt în șomaj tehnic. Acesta a dat lămuriri cu privire la plăți și a vorbit despre principalele firme care au suspendat activitatea.
Peste 1.300 de solicitări pentru șomaj tehnic până în prezent și peste 6.500 de angajați
„Aici avem două cifre, care sunt într-o continuă mișcare. Avem o dată situația pe care o cunoaștem aproape în integralitate până la data de 31 martie, care este reflectată de către numărul de cereri depuse în perioada 1-10 aprilie în vederea obținerii decontării acestor sume de șomaj tehnic din fondul de șomaj și mai există doar o estimare bazată pe informațiile obținute la noi în call-center, numărul de angajați și angajatori care au încetat activitatea, au suspendat activitatea parțial sau total după data de 1 aprilie. Cifre exacte vom ști după data de 1 mai, în ceea ce privește cererile de decontare. Până la data de astăzi (n.r.: 10 aprilie), în județul Sibiu, au fost transmise, prin toate modalitățile funcționale, în jur de 1.354 de solicitări. Cifra e oscilantă, se actualizează, dar nu mai există un volum foarte mare în acest moment. Pentru un număr de cam peste 6.500 de angajați, despre care vorbim în acest moment că vor fi beneficiari de fondurile noastre pentru a acoperi cheltuielile cu șomajul tehnic, pentru un număr de zile între 12 ca număr maxim și 2-3 zile pentru unii care au încetat activitatea la sfârșitul lunii martie”, a spus directorul AJOFM Sibiu.
Banii vor fi decontati ulterior din fonduri europene nerambursabile acordate de Uniunea Europeană pentru combaterea efectelor economice ale criei sanitare declanșată de coronavirus.
Plățile se fac în termen de 15 zile de la data validării
Cosmin Roșu, directorul AJOFM Sibiu, a menționat că, dacă documentele din dosar sunt corect completate, plata se face în termen de maxim 15 zile de la data validării. „Dacă documentele din dosar sunt corect completate, ele sunt validate, atunci intră în procesare și se calculează acel termen de maxim 15 zile. Dacă există elemente ce trebuie completate, termenul de obligativitate curge de la data de la care documentele sunt complet corect transmise către noi. Obligativitatea angajatorului de a vira banii angajatului intră ca și sarcină după ce banii au fost încasați de la agențiile noastre. Dar aceasta nu o obligație, nu este un mod obligatoriu în care să se opereze. Dacă angajatorul dispune de fonduri, poate să plătească acești bani în avans, oricum o să-i recupereze în următoarele zile când se vor face plățile de la noi. Dar sunt și angajatori care nu au disponibil financiar, așa că facem tot efortul să îi plătim cât mai repede ca toți oamenii să își primească banii”, a spus directorul.
Află tot ce te interesează despre split TVA.
Primele firme din Sibiu care au suspendat activitatea
„Ca și profil de activitate, au început să își suspende și să își înceteze activitatea total sau parțial, cei închiși prin Ordonanțele Militare. Vorbim despre cei care își desfășurau activitățile gen HORECA, în special restaurantele, barurile, apoi cabinetele medicale stomatologice și tot ce este conex, chiar dacă nu a fost interzis prin ordonanță, activitatea de tehnică dentară și-a pierdut obiectul muncii închizând cabinetele. Au intrat cei din zonele cu centre comerciale, care și-au oprit activitatea. Sunt destul de multe magazine mici de cartier cu profil nealimentar care și-au oprit activitatea, poate nu neapărat din dorința lor de a sta acasă, ci din faptul că nu mai aveau clienți care să le calce pragul. Există mai multe domenii, însă în special vorbim de cele pentru care statul român a interzis activitatea integral. Pe lângă acestea, au apărut și reduceri parțiale în partea de industrie, și în partea automotive, și partea de industrie textilă”, a mai spus directorul AJOFM Sibiu, Cosmin Adrian Roșu.