În zilele următoare, vremea se va schimba radical. Vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării, iar în unele regiuni vor fi ninsori și lapoviță, avertizează meteorologii.
În cursul nopții, cerul va fi variabil, cu unele înnorări în vestul și nord-vestul țării. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în regiunile estice și în zona montană înaltă. Minimele vor coborî până la minus 4 grade Celsius în depresiuni, unde se va produce brumă . Izolat, vor fi condiții de ceață, scrie Digi24.
Luni, 13 aprilie, vremea va fi deosebit de caldă și pe spații mici vor fi averse și descărcări electrice, în zonele montane și submontane.
Marți, 14 aprilie, va fi însă foarte frig în nord, vest și în centru și va ploua pe arii extinse. În Maramureș, Transilvania, zona subcarpatică a Moldovei, iar din orele serii și în dealurile sudice, vor fi ninsori și lapoviță. La munte, va ninge viscolit și se va depune strat consistent de zăpadă. În jumătatea de sud a țării, după prânz vor fi averse și descărcări electrice, iar seara, trecător, vor fi precipitații mixte. Izolat, cantitățile de apă vor fi însemnate și vor fi condiții de grindină sau măzăriche. Vântul va sufla cu 65 km/h în centru, sud și în est.
Miercuri, 15 aprilie, vremea se va ameliora sub aspectul precipitațiilor, iar de joi, 16 aprilie, se va încălzi.
Cum va fi vremea la munte
La munte, luni, doar pe spații mici vor fi averse și posibil descărcări electrice. Din orele serii, la altitudini mari, ploile se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare. În special în nordul Carpaților Orientali se va depune un strat de zăpadă de 10…15 cm, iar vântul va depăși 90 km/h.
Marți, va ninge pe arii extinse și se va depune strat de zăpadă local consistent. În Carpații Meridionali, rafalele de peste 100 km/h vor viscoli ninsoarea.
De la mijlocul săptămânii, vremea se va ameliora și se va încălzi.