CJ Sibiu gestionează sistemul de carantină din județ

Consiliul Județean Sibiu asigură în această perioadă gestionarea resurselor necesare pentru persoanele care necesită carantinarea.

  În acest sens conform Hotărârii Guvernului nr 21/2020 completată și modificată prin Hotărârea Guvernului nr. 269/2020, privind aprobarea normelor metodologice pentru stabilirea cheltuielilor pentru carantină și luarea unor măsuri în domeniul sănătății, președinta Daniela Cîmpean a dispus constituirea unui Grup de lucru format din specialiști din cadrul instituției care să asigure coordonarea situației impuse de hotărâre.

CJ Sibiu gestionează sistemul de carantină din județ

“Pentru a gestiona această nouă atribuție a fost nevoie să ne organizăm rapid. Totul a fost pe repede înainte pentru că a trebuit să ne adaptăm situației în continuă schimbare și să identificăm într-un timp extrem de scurt un număr mare de spații care să îndeplinească toate criteriile impuse. Am reușit, să identificăm într-un termen scurt locații adecvate și nu au existat timpi de așteptare. Este o muncă de echipă și îi felicit pe colegii mei care au depus eforturi mari, lucrând contra cronometru, pentru a se asigura că ne vom îndeplini cu succes această atribuție. Au fost luate o serie de măsuri de siguranță pentru a-i proteja și pe cei care locuiesc în proximitate, inclusiv măsuri speciale în gestionarea deșeurilor de la locațiile de carantină”, a declarat Daniela Cîmpean președinta Consiliului Județean Sibiu.

Astfel, atribuțiile echipei destinate sunt de a dispune implementarea măsurilor legale, de a identifica spații propice carantinării persoanelor care intră pe teritoriul țării din zonele afectate de COVID-19, de a verifica alături de reprezentanții Direcției de Sănătate Publică dacă spațiile identificate sunt conforme, de a menține legătura cu Grupul Operativ, de a ține evidența persoanelor aflate în carantină și de a gestiona toate contractele și plățile cu respectarea normelor în vigoare.

În momentul de față, am identificat nouă centre de carantină care îndeplinesc toate normele, acestea dispunând de un numar de 762 de locuri, 524 fiind deja ocupate până la această dată. Precizăm că toate centrele de carantină identificate îndeplinesc normele legate de siguranța persoanelor aflate în carantină, dar și a celorlalți cetățeni. Acestea, beneficiază de paza asigurată de instițiile abilitate, preluarea deșeurilor se face doar de firme autorizate, iar persoanele aflate în carantină sunt evaluate periodic de personalul medical din cadrul Direcției de Sănătate Publică Sibiu.

Costurile cu privire la cazarea și masa persoanelor aflate în carantina sunt plătite de Consiliul Județean Sibiu din fonduri guvernamentale alocate prin Direcția de Sănătate Publică.

Sumele alocate sunt:

  1. cazare în valoare de 230 lei/zi, care include, pe lângă costurile legate de asigurarea spaţiului de locuit, costurile cu servicii de curăţenie, servicii de spălătorie, produse de igienă personală, lenjerie, prosoape, protecţia bagajelor persoanelor şi a altor efecte personale ale acestora, cheltuieli cu colectarea, transportul şi eliminarea deşeurilor periculoase rezultate din activitatea de carantinare şi cheltuieli cu dezinfecţia spaţiilor, la sfârşitul fiecărei perioade de carantinare a persoanei;

a1)         în situația în care persoana este cazată într-un centru de carantină pus la dispoziție în mod gratuit, alocația de cazare este în valoare de 50 lei/zi, care include cheltuielile pentru serviciile de curățenie, servicii de spălătorie, produse de igienă personală, lenjerie, prosoape, protecția bagajelor și a altor efecte personale ale acestora; cheltuielile cu colectarea, transportul și eliminarea deșeurilor periculoase rezultate din activitatea de carantinare și cheltuielile cu dezinfecția spațiilor, la sfârșitul fiecărei perioade de carantinare, se vor deconta pe bază de documente justificative, dar nu mai mult de 30 lei/zi/persoană;

  1. b) indemnizația de cazare, în cuantum de 70 lei/zi, care include următoarele cheltuieli: 

o cheltuieli cu hrana – 3 mese/zi, servite în cameră, cu utilizarea tacâmurilor și a veselei de unică folosință; 

o cheltuieli cu apa – între 2-4 l/zi/persoană, cu utilizarea paharelor de unică folosință;

o cheltuieli cu îmbrăcăminte corespunzătoare – câte 2 pijamale și 2 perechi de papuci de unică folosință pentru toată perioada de carantinare;

Ultima oră

Comentariul meu

Publică