La data de 21 aprilie, în jurul orei 03,00, un alt șofer a produs o tamponare în timp ce conducea sub influența alcoolului.
Este vorba despre un sibian în vârstă de 31 de ani, care, în timp ce conducea un autoturism pe strada Țiglarilor din municipiul Sibiu, a pierdut controlul direcției și a acroșat un autoturism parcat.
Testarea alcoolscopică a șoferului a rezultat într-o concentrație de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cauză fiind întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului. Foto – arhivă