Alte șase persoane infectate cu COVID-19 s-au vindecat la Sibiu. Până acum, 81 de pacienți au fost externați.
La nivelul județului Sibiu, s-au înregistrat, de la începutul pandemiei, 282 de cazuri de coronavirus. Dintre aceste persoane confirmate, 81 s-au vindecat, iar 18 au decedat. „În județul Sibiu sunt 282 de persoane confirmate pozitiv (dintre care 264 adulți și 18 copii) (…). Până la data curentă au fost declarate vindecate și externate 81 de persoane, iar 18 persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.
Totodată, de la debutul pandemiei, au fost realizate 2.051 de teste în județ. 959 de oameni au primit rezultat negativ.
Sute de persoane în carantină – Peste o mie în izolare
La data curentă, Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu monitorizează un număr de 1005 persoane izolate și 264 persoane în carantină.
Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției a pus la dispoziția cetățenilor și a autorităților publice două numere de telefon (0269-211254 și 0269-216103 și adresă de mail cjcci@isusibiu.ro), la care sibienii au efectuat în ultimele 24 de ore 144 de apeluri pentru a solicita diferite informații, în contextul COVID-19. Menționăm că, solicitările telefonice și scrise au vizat în principal:
– centralizarea datelor și informațiilor referitoare la acțiunile de prevenire a răspândirii noului coronavirus;
– întocmirea răspunsurilor la solicitările autorităților administrației publice locale;
– coordonarea dispunerii în autoizolare sau carantină a persoanelor pe teritoriul județului Sibiu;
– sprijinul acordat persoanelor aflate în carantină, izolare sau autoizolare, ce necesită ajutor.
În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 38 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 105 de solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.