mopedist din racovița cercetat de polițiști fiindcă a plecat la plimbare fără permis
foto: arhivă

Polițiștii sibieni au oprit, pentru un control în trafic, un bărbat care conducea un moped fără plăcuțe de înmatriculare. În urma cercetărilor, oamenii legii au constatat că sibianul nu avea nici permis de conducere.

„La data de 11 mai, în jurul orei 19.40, polițiștii Secției nr. 4 Poliție Rurală Porumbacu de Jos au oprit pentru control în trafic, pe str. Cornel Lupea din Racovița, un moped care nu avea aplicate plăcuțe de înmatriculare. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că mopedul era condus de un bărbat în vârstă de 48 de ani, domiciliat în Racovița, care nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicul. Totodată, au stabilit că mopedul nu era înregistrat sau înmatriculat pentru circulația pe drumurile publice”, informează purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Luciana Lazăr.

mopedist din racovița cercetat de polițiști fiindcă a plecat la plimbare fără permis

În continuare, sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, conform art. 335 alin.1 și art. 334 alin. 1 Cod Penal;

Ultima oră

Comentariul meu

Publică