Ministrul de Interne, Marcel Vela, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru și secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, au susținut, joi seară, înainte de miezul nopții, declarații de presă. Începând cu 15 mai, se declară stare de alertă la nivelul României, pentru 30 de zile.
Stare de alertă 30 de zile în România
„Vă prezint Hotărârea privind instituirea stării de alertă la nivel național. Articolul 1. Începând cu data de 15 mai 2020 se declară starea de alertă la nivel național pentru o perioada de 30 de zile. Articolul 2. Măsurile de prevenire și control sunt prevăzute în Anexa care face parte din prezenta hotărâre. Articolul 3. Regulile de desfășurare a unor activități care necestită măsuri specifice de protectțe santitară se adoptă prin ordin comun al Ministerului Sănătății și al ministrului cu competență în domeniu. Articolul 4. Pentru alte măsuri decât cele prevăzute la Art.3, autoritățile publice și centrale emit acte normative și acte administartive potrivit normelor de competență și domeniilor de activitate pe care le gestionează. Articolul 5. În aplicarea dispoizițiilor privind stocurile de urgență medicală și unele măsuri aferente instituirii carantinei, secretarul de stat, șef al DSU, dispune în colaborare cu Ministerul Sănătății măsurile necesare comabterii infecțiilor cu SARS-CoV-2”, a spus, joi seara, Marcel Vela.
În ce condiții putem părăsi localitatea
Deplasarea în afara localității va putea fi făcută doar în anumite condiții – agricultură, asistență medicală, îngrijirea unei rude, decesul unui membru de familie.
Terasele rămân închise
„Este suspendată temporar activitatea de servise și consum în spațiile comune de servire a mesei din interiorul restaurantelor, hotelurilor, motelurilor, cafenelelor sau altor localuri publice cât și la terasele din exterior acestor locații. Sunt exceptate, cum erau exceptate și înainte, activ de prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și a produselor alcoolice și nealcoolice care nu presupun rămânerea clienților în spațiul destinat acestui scop”, potrivit regulilor stabilite de CNSU, odată cu instituirea stării de alertă, și anunțate de Raed Arafat.
Masca obligatorie
Din 15 mai, în spațiile comerciale, în mijloacele de transport în comun, la locul de muncă și în alte spații închise se instituie obligativitatea purtării măștii, astfel încât nasul și gura sa fie acoperite.
„Instituțiile publice și operatorii economici publici și privați au obligația organizării activității, astfel încât munca să se desfășoare de la domiciliul angajaților, iar dacă activitatea desfășurată nu permite acest lucru să ia măsuri pentru: asigurarea triajului epidemiologic, dezinfectarea mâinilor, respectarea reguilor în birourile cu spații comune, decalarea programului de lucru pentru entitățile cu un număr mai mare de 50 de salariați, astfel încât începerea, respectiv terminarea programului de lucru să se realizeze la intervale de minim o oră, pe parcursul a minim trei ore, în tranșe de minim 20% din personal”, a anunțat Arafat.
Conform sursei citate, instituțiile publice și operatorii economici care desfășoară activități economice de lucru cu publicul ce implică accesul persoanelor în interiorul clădirilor, iau măsuri pentru organizarea activităților astfel: accesul să fie organizat pentru a fi asigurată o suprafață minimă de 4mp, pentru fiecare client și persoană și o distanță minimă de 2 mp pentru oricare două persoane apropiate; să nu permită accesul persoanelor a căror temperatură corporală depășește 37,3 grade Celsius și să asigure dezinfectarea suprafețelor expuse și evitarea algomerării de persoane, în special în zonele caselor de marcat și a ghișeelor.
De asemenea, Arafat a anunțat că este suspendată, temporar, și ativitatea de vânzare cu amănuntul din centrele comerciale mai mari de 15.000 de mp.
Prelungire suspendare zboruri
„Se prelungește măsura suspendării zborurilor și a transportului rutier de persoane dinspre și către Austria, Belgia, Elveția, Franța, Germania, Iran, Italia, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Regatul Țărilor de Jos, Spania, Statele Unite ale Americii, Turcia, pentru o perioadă de 15 zile, începând din 15 mai”, a spus sursa citată.
Șeful DSU a anunțat că din 15 mai se reia activitatea cabinetelor de medicină dentară, activitatea ambulatoriilor de specialitate.
Persoanele care se întorc din străinătate, izolate la domiciliu 14 zile
„Cei care sosesc în țară, indiferent de unde vin, se aplică măsura de izolare la domiciliu. Rămâne carantina instituționalizată pentru cei care nu pot să își asigure astfel de spațiu, pentru cei ce nu doresc să stea cu familia și vor să stea separat sau pentru cei care încalcă izolarea la domiciliu”, a spus Raed Arafat, după ședința Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU), în care s-a decis adoptatea Hotărârii privind starea de alertă.
„Suntem pe o pantă ușor descenentă, cu număr de cazuri noi în scădere, cu un număr crescut de vindecări. Rămânem cu precauții. Apar măsuri de relaxare, se reiau activități. Acestea se desfășară după niște reguli”, a spus Nelu Tătaru.
Măsurile luate vor fi evaluate după două săptămâni.
Sursa: Digi24/ Mediafax