orban - „probabil după 1 iunie va fi reglementat sectorul turistic”

Premierul Ludovic Orban a anunţat, sâmbătă, că Guvernul va reglementa, probabil, după 1 iunie, sectorul turistic. Atunci se vor decide condițiile în care va fi deschis sezonul estival din acest an, scrie Agerpres.

El a declarat, în Vama Albiţa, unde a fost prezent la întâmpinarea cadrelor medicale care au participat la o misiune medicală în Republica Moldova, că intenţia Guvernului este de „a permite” sezonul turistic estival.

orban - „probabil după 1 iunie va fi reglementat sectorul turistic”

„Din 15 mai, hotelurile sunt deschise. Singura restricţie este legată de neutilizarea spaţiilor comune de servire a mesei. Bucătăriile se pot deschide, dar masa va putea fi servită în sistem de room-service, în cameră. În ceea ce priveşte sezonul estival, sigur că, probabil, după data de 1 iunie, vom reglementa acest sector. Intenţia noastră, sigur, este în măsura în care nu există o răspândire mai largă, un număr mai mare de cazuri de infectare, intenţia noastră este, în condiţii foarte bine reglementate, este să permitem sezonul turistic estival”, a afirmat şeful Executivului.

Sursa: Agerpres

Ultima oră

Comentariul meu

Publică