românia are 167 cazuri noi de coronavirus - s-au mai vindecat încă 316 persoane
Foto: Getty Images

Grupul de Comunicare Srategică (GCS) informează că încă 316 persoane s-au vindecat de coronavirus. În România, de la debutul pandemiei și până în prezent, 16.871 de oameni au fost confirmați pozitiv. românia are 167 cazuri noi de coronavirus - s-au mai vindecat încă 316 persoane

Până astăzi, 17 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 16.871 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 9.890 au fost declarate vindecate și externate.

românia are 167 cazuri noi de coronavirus - s-au mai vindecat încă 316 persoane

Totodată, până acum, 1097 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călărași, Maramureș, Olt și Ilfov, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 167 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 205 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 13.055 de persoane. Alte 15.854 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 310.407 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 309 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.614 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 2.918 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.698 în Italia, 561 în Spania, 29 în Franța, 484 în Germania, 86 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 103 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 34 în Marea Britanie, 8 în Spania, 5 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 22 au fost declarați vindecați: 9 în Germania, 9 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică