Un incendiu a izbucnit duminică pe autostrada A1 Sibiu – Sebeș, la remorca unui TIR care transporta uleiuri de mașini. Pompierii din cadrul ISU Alba s-au deplasat la fața locului pentru a stinge flăcările.
Potrivit Agerpres, remorca unui autotren încărcată cu uleiuri de maşini a fost cuprinsă de flăcări în timp ce autovehiculul se deplasa pe A1, pe sensul de mers Sebeş-Sibiu, în apropiere de Cunţa.
„Garda de Intervenţie Sebeş intervine pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit pe A1, la km 297, sens Sebeş-Sibiu, cu două autospeciale cu apă şi spumă. În remorca incendiată erau transportate uleiuri de maşini. Incendiul se manifestă generalizat. Capul tractor a fost decuplat de la remorcă. La faţa locului s-a deplasat şi Prim-Adjunctul Inspectorului Şef”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, Radu Botezan.
La scurt timp, pentru lichidarea incendiului de pe A1 au fost suplimentate forţele de intervenţie, cu încă o autospecială de la Detaşamentul de Pompieri Alba Iulia.
Cauza probabilă de producere a incendiului este în curs de stabilire. Din cercetările preliminare se pare că la sistemul de rulare al unei roți a remorcii s-a produs o defecțiune (frecare – supraîncălzire), scrie Alba24.
Sursa: Agerpres/ FOTO: Isu Alba