19 mai 2020
Un bărbat din Orlat a provocat un accident la Sibiu, luni. Acesta se afla pe un moped cu numere false și nu avea nici permis de conducere. „La data de 18 mai, în jurul orei 14.10, în municipiul Sibiu s-a produs un eveniment rutier soldat cu pagube materiale (tamponare). Un bărbat în vârstă de 39…
După aglomerația din vămi, au apărut acum și samsarii care cer sume exorbitante oamenilor, ca să îi ducă până acasă. S-a întâmplat chiar sub ochii autorităților, care au reacționat târziu și doar după ce jurnaliștii au relatat despre aceste întâmplări, scrie Digi24. Când au văzut oamenii legii, șoferii puși pe căpătuit au fugit. Unii și-au abandonat mașinile ca să scape.…
Efectul primelor trei zile de relaxare a măsurilor din starea de urgență se va vedea de joi încolo, când vom vedea dacă această bucurie exagerată va produce şi efecte, a declarat, ministrul sănătății, Nelu Tătaru. El spune că dincolo de „răbufnirea” de libertate, de înțeles într-o anumită măsură, a observat și o parte de „bravare”…
Din Grecia până în Israel, trecând prin Cipru şi Turcia, ţările din sud-estul Europei şi din Orientul Apropiat se sufocă din cauza unui val de căldură timpurie la care trebuie să se adapteze locuitorii încă afectaţi de măsurile de izolare. Cu peste 40 de grade în Cipru, Creta (Grecia) şi zonele de ţărm din Turcia,…