Prefectul județului Sibiu, Mircea Crețu, îi îndeamnă pe sibieni să meargă să viziteze Muzeul Național Brukenthal.
Tinând cont că în această perioadă muzeele au început să se deschidă, Prefectul județului Sibiu a avut o întrevedere cu Managerul Muzeului Național Brukenthal din Piața Mare, prof. univ. dr. Sabin Adrian Luca. Muzeul a început să își deschidă gradual porțile pentru vizitatori, astfel că în acest moment sunt deschise circuite de vizitare unidirecționale, iar durata maximă a timpului petrecut de vizitatori în muzeu, nu poate depăși două ore.
„Situația generată de COVID-19 poate de cele mai multe ori nu ne ajută să avem dispoziția necesară vizitării unui muzeu, însă după vizita pe care am făcut-o la Muzeul Național Burkenthal din Piața Mare, vă mărturisesc că preț de câteva minute parcă m-am deconectat de la tot ce înseamnă COVID-19. Alături de domnul director Sabin Luca, am descoperit un muzeu mai viu ca niciodată și am aflat informații atât de prețioase legate de muzeu dar și de viața baronului Burkenthal. Pe această cale doresc să mulțumesc domnului director Sabin Luca pentru ospitalitate! Vă invit, dragi sibieni, să mergeți să vizitați muzeul, să vă relaxați și să vă bucurați de tot ce veți întâlni acolo!”, transmite prefectul județului Sibiu, Mircea Crețu.