Credincioșii sărbătoresc joi Înălțarea Domnului - Ce nu e bine să faci în această zi

Creștinii sărbătoresc, joi, Înălțarea Domnului. Această sărbătoare, care mai este numită în popor și Ispas este prăznuită în fiecare an la 40 de zile de la Paște. De Înălțarea Domnului, creştinii ortodocşi se salută cu „Hristos s-a înălţat!”.

Tradiții și obiceiuri de Înălțarea Domnului

Isus Hristos s-a înălțat la cer în prezența apostolilor săi, dar în popor se mai spune că ar mai fi fost martor și un cioban, pe nume Ispas. Tot în Biblie mai este scris faptul că Hristos și-a profeţit revenirea şi i-a încredinţat pe apostoli că îl va trimite pe Duhul Sfânt, ceea ce s-a și întâmplat zece zile mai târziu, de Rusalii.

Credincioșii sărbătoresc joi Înălțarea Domnului - Ce nu e bine să faci în această zi

De Înviere, oamenii se salută cu: „Hristos s-a înălțat ! – Adevărat s-a înălţat!”. În această zi se fac pomeni și se împarte pentru morţi, mai ales brânză, ceapă verde, pâine caldă şi rachiu. Se înroșesc din ouă. Tot în această zi se sfinţesc plantele de leac – leuşteanul, paltinul, alunul.

Se spune că cine moare în ziua de Ispas ajunge direct în rai, pentru că între cele două mari sărbători Paștele și Înălțarea, cerurile sunt deschise. Femeile nu împrumută sare şi nu dau foc din casă, fiindcă există credinţa că astfel toată casa va vui, iar vacile nu vor mai da lapte.

Unii oameni din anumite zone se bat cu leuştean ca să fie feriţi de boli şi de rele.

Ce nu e bine să faci de Înălțarea Domnului

În această zi de mare sărbătoare nu se spală, nu se calcă și nu se coase. Gospodinele nu au voie să facă curățenie.

De asemenea nu este bine să fii certat cu semenii tăi sau să le porți ură.

Nu este bine să dai niciun obiect din casă în această zi, deoarece se spune că vei ajunge sărac. De asemenea, nu se împrumută bani.

Nu se dă foc din casă ca să nu ai inimă rea în gospodărie și nu se seamănă culturi pentru că nu vor da rod.

În România, în ziua Înălțării, se serbează și Ziua Eroilor, din anul 1920. În această zi, după Liturghie, sunt oficiate slujbe de pomenire a eroilor neamului românesc în toate catedralele, bisericile, mănăstirile, cimitirele, troițele și monumentele închinate acestora.

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică