VIDEO: Se închide jumătate din Piața Mică. Fodor - „Toată zona istorică devine încetul cu încetul una pietonală”

Încetul cu încetul, toată zona istorică a Sibiului devine zonă pietonală. În curând, jumătate din Piața Mică se va închide, a spus primarul urbei de pe Cibin, Astrid Fodor, în cadrul emisiunii „Interviuri pe Față”. 

video
play-sharp-fill

„După ședința de Consiliu Local vom închide jumătate din Piața Mică. Chiar astăzi (n.red.: miercuri) m-am uitat la o poză cum arată Piața Mică acum, azi dimineață nu a fost nicio mașină parcată și arată foarte bine. Noi încercăm să înlăturăm și marcajele dacă vremea ne permite, până când se vor deschide terasele sperăm că se pot deschide în data de 1 iunie, și suntem în legătură și cu proprietarii de restaurante, cei care au terase, să vedem cum și cât vor să se extindă astfel încât această activitate, după această pauză îndelungată, să poată să se desfășoare în bune condiții. De asemenea, am propus închiderea Pieței Aurarilor pentru mașini, ceea ce sa va realiza tot după ședința de Consiliu Local. Inclusiv am fost înștiințată, de dimineață, de Direcția Tehnică că au rezolvat și problema camerelor video în Piața Aurarilor, o piață în care, pentru a evita actele de vandalism care s-au întâmplat acolo în trecut – distrugeri de bănci, distrugeri de alt mobilier urbanistic – și astfel va fi și protejată acea piață. Lucrăm acum pe strada Papiu Ilarian, după ce vor fi gata lucrările și această stradă va fi în mare parte închisă pentru traficul auto. Urmează apoi partea cealaltă din Piața Huet, acolo vom permite și extinderea teraselor în zonă. În Piața Huet avem și un proiect urbanistic în lucru de mobiliere, cred că arhitectul ni-l va preda în descursul a trei-patru săptămâni și vom comanda și mobilier pentru a mobila Piața Huet corespunzător. Nu vă pot da încă un termen, dar urmează apoi și jumătatea care a mai rămas din Piața Mică, Piața Schiller și încetul cu încetul toată zona istorică devine una pietonală”, a declarat primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor.

VIDEO: Se închide jumătate din Piața Mică. Fodor - „Toată zona istorică devine încetul cu încetul una pietonală”

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică

  1. Întâi faceti parcări subterane, tarife diferențiate pt turisti si locatari si apoi asta. Chiar nu e greu sa gândești logic si in perspectiva. Dar asa ati gandit întotdeauna, fără să vedeți finalitatea. Sa vedem cine apreciază asta din electoratul dvs.