aeroportul din sibiu, afectat de pandemie - până în 2022 traficul aerian nu își va reveni

Criza generată de pandemia COVID-19 are un puternic impact asupra viabilității financiare a Aeroportului Internațional Sibiu (AIS), care trebuie să își reconsidere perspectivele financiare datorită scăderii traficului de pasageri și a operațiunilor aeriene.

Conform ACI, IATA, Eurocontrol (organisme specializate în determinarea impactului crizei), traficul aerian nu își va reveni mai repede de anul 2020. Prognoza pentru evoluția branșei aviatice indică o evoluție lentă.

aeroportul din sibiu, afectat de pandemie - până în 2022 traficul aerian nu își va reveni

Măsurile adoptate atât la nivel național, cât și european în contextul prevenirii răspândirii noului tip de Coronavirus privind restricțiile de trafic au condus la o scădere a volumului de pasageri la Aeroportului Internațional Sibiu, de 51,69 % în luna martie a.c., 94,46 % în luna aprilie a.c., și 93,15 % în luna mai a.c. raportat la aceeași perioadă a anului trecut, cu un puternic impact negativ asupra veniturilor aeroportului sibian.

Așa cum este cunoscut, aeroporturile, la nivel global sunt factori cheie în dezvoltarea economică a regiunilor de care aparțin, parte dintre acestea fiind susținute financiar în această perioadă.

Având în vedere rolul, necesitatea și importanța menținerii operațiunilor aeriene pe Aeroportul Internațional Sibiu precum și ținând cont de efectele negative asupra veniturilor aeroportului sibian Consiliul de Administrație prin președintele Gabriel Tischer împreună cu directorul general Marius Ioan Gîrdea au solicitat conducerii Consiliului Județean Sibiu organizarea unei întâlniri de lucru la care să fie prezenți alături de conducerea Consiliului Județean Sibiu și ai autorității deliberative (reprezentanții grupurilor politice), membrii Consiliului de administrație și cei ai conducerii executive în vederea analizării situație AIS în contextul COVID19 si stabilirea strategiei de funcționare în perioada următoare.

În cadrul ședinței de lucru care a fost organizată astăzi, 9 iunie 2020 au fost discutate după cum urmează:
1. Măsurile luate de conducerea executivă a Aeroportului Internațional Sibiu în scopul reducerii costurilor de exploatare;
2. Previziunile de trafic aerian;
3. Necesarul de finanțare pentru acoperirea deficitului pentru anul 2020;

Totodată în cadrul ședinței de lucru reprezentanții aeroportului sibian au propus măsuri de finanțare pe termen mediu și lung.

„Echilibrarea bugetului aeroportului și relansarea operațiunilor aeriene sunt obiectivele prioritare ale membrilor Consiliului de Administrație al Aeroportului Internațional Sibiu, un angajamentul asumat, considerând rolul strategic al infrastructurii aeroportuare în Regiunea Centru. Prioritatea noastră este de a asigura în continuare servicii care să susțină necesitatea de călătorie a comunității pe care o deservim, dar să și contribuie la creșterea Produsului Intern Brut al regiunii cât și la creșterea altor indicatori economici care validează poziția unei regiuni la nivel național”, spune Gabriel Tischer, președinte al Consiliului de Administrație al Aeroportului Internațional Sibiu R.A.

„Aeroportul Internațional Sibiu este un factor esențial în dezvoltarea economică a județului Sibiu cu impact direct în sectorul de turism dar și în sectorul de business, existența infrastructurii aeroportuare la nivelul unui județ reprezentând un element cheie în dezvoltarea mediului de afaceri”, spune Dan Lazăr, membru al Consiliului de Administrație al Aeroportului Internațional Sibiu.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică