Guvernul din Italia ridică, treptat, restricțiile anti-COVID, astfel că autoritățile din orașe și sate au început să scoată la vânzare case la un euro. Orașul italian Cinquefrondi a fost ocolit de coronavirus, motiv pentru care autoritățile locale îi îndeamnă pe oameni să se mute aici.
Scopul pentru care casele se vând cu doar 1 euro, ca și în alte orașe și sate cu oferte similare, este de a inversa tendința de depopulare cauzată de tinerii care preferă să locuiască în orașele mai mari în căutarea unui loc de muncă mai bine plătitscrie Digi24.
„Am crescut în Germania, unde părinții mei au emigrat, apoi m-am întors să-mi salvez moștenirea. Prea mulți oameni au fugit de aici de-a lungul deceniilor, lăsând în urmă casele goale”, a declarat primarul Michele Conia. „Încercarea de a găsi noi proprietari pentru numeroasele case abandonate este o parte esențială a operațiunii pe care am lansat-o pentru a salva orașul”.
În Cinquefrondi nu s-a raportat niciun caz de infectare cu coronavirus în rândul rezidenților, fiind situat într-o regiune care a avut printre cele mai scăzute rate de contagiune din Italia.
Sursa: Digi24