Weekend-ul este „dedicat” bețivilor. Și în acest sfârșit de săptămână o mulțime de șoferi inconștienți au fost depistați în trafic de poliție. Printre ei, se numără și un veteran de 71 de ani, care avea o alcoolemie de 0,49 la mie.
Beat la volan prin sat
„La data de 13 iunie a.c., în jurul orei 20,30, în satul Nou din comuna Roșia, polițiștii rutieri au depistat un șofer aflat sub influența alcoolului în timp ce conducea un autoturism pe strada Turcești”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu. Este vorba despre un localnic în vârstă de 47 de ani, a cărui testare alcoolscopică a rezultat într-o concentrație de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat. În prezent, conducătorul auto este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Sibian de 62 de ani beat la volan. A refuzat recoltarea probelor biologice
Tot sâmbătă, în jurul orei 22,00, polițiștii rutieri au testat alcoolscopic șoferul unui autoturism condus pe strada Principală din satul Daia. Testarea sibianului în vârstă de 62 de ani a rezultat într-o concentrație de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a refuzat însă recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei în sânge, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii prevăzute de articolul 337 din Codul Penal.
Prins la miezul nopții cu o alcoolemie de 0,92 la mie
„La data de 14 iunie a.c., în jurul orei 00,15, pe raza comunei Nocrich, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe DJ 106 de către un localnic în vârstă de 44 de ani. Testarea alcoolscopică a șoferului a rezultat într-o concentrație de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe numele bărbatului fiind deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului”, spune Welter.
Dosar penal la 71 de ani. A condus beat
Duminică, în jurul orei 17,00, pe raza comunei Șeica Mare, polițiștii au verificat alcoolscopic un alt șofer, depistat la volanul unui autoturism condus pe DJ 141A. Este vorba despre un sibian în vârstă de 71 de ani, a cărui testare alcoolscopică a rezultat într-o concentrație de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Beat și fără permis la Hamba
Tot duminică, în jurul orei 21,30, pe strada Cooperativei din satul Hamba, polițiștii rutieri au continuat activitățile de depistare a conducătorilor auto care încalcă normele rutiere. Cu această ocazie, un localnic în vârstă de 44 de ani a fost depistat la volanul unui autoturism deși nu deține dreptul de a conduce. De asemenea, testarea alcoolscopică a șoferului a rezultat într-o concentrație de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat, însă a refuzat recoltarea probelor biologice. În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv refuz de recoltare de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.