Un nou – născut, care a venit pe lume la Maternitatea din Sibiu, a fost confirmat cu coronavirus la scurt timp după naștere. Boala s-a transmis de la mamă, care avea COVID – 19.
UPDATE
Știrea inițială
Copilul s-a născut pe data de 11 iunie, la Maternitatea din Sibiu. Mama lui, o femeie de 26 de ani, fusese confirmată pozitiv cu noul coronavirus, înainte să nască. Nașterea a decurs bine, fără complicații, iar cei doi se află acum sub supraveghere medicală.
”În prezent copilul este internat în cadrul secției de Neonatologie, izolat și sub supraveghere și îngrijire corespunzătoare, iar mama este internată în cadrul Secției de Boli Infecțioase, sub supraveghere și tratament specific. Pentru externare este nevoie de 2 teste negative in interval de minim 24 ore. În prezent ambii pacienți au o stare generala bună, așteptând rezultatele testelor”, informează Andreea Ștefan.
Un alt bebeluș, de doar 17 zile, a fost tratat de coronavirus la Spitalul de Pediatrie din Sibiu, după ce a fost transferat aici de la un centru de carantină din județul Alba.