Chiar dacă zilele însorite și calde au venit în sfârșit în România, nu putem ignora zilele ploioase, în special pe cele cu aspect de furtună. Vremea devine din ce în ce mai capricioasă, iar revenirea la birou înseamnă că ai timp mai puțin la dispoziție pentru curățarea și uscarea hainelor. Din fericire, există soluții.
Uscarea rufelor devine o problemă, dacă nu ai un loc acoperit, iar aici intervine utilitatea unui uscător de rufe care să complementeze mașina ta de spălat. Dacă vrei ca vremea să nu mai influențeze uscarea rufelor, atunci ghidul simplu de mai jos te va ajuta să alegi uscătorul de rufe potrivit pentru nevoile tale.
În România, aproape jumătate de an uscarea rufelor nu se poate face pe balcon sau în curte sau este foarte anevoioasă din cauza condițiilor meteo și a frigului. În aceste condiții, subliniez încă o dată că orice casă are nevoie de un uscător de rufe. Asta cu atât mai mult cu cât un uscător de rufe nu mai este de mult un lux și există modele cu prețuri diferite, pentru toate buzunarele. Ca să nu mai vorbim despre cât de utile sunt!
Mai întâi, trebuie specificat că există mai multe tipuri de uscătoare de rufe. Evident, există și diferențe între ele. Dacă facem o împărțire simplistă, atunci putem vorbi de două categorii mari de uscătoare de rufe: cu evacuare și cu condensare. Cele cu condensare strâng apa rezultată din vapori într-un recipient special, care poate fi golit imediat după terminarea ciclului de uscare, iar cele cu evacuare – după cum o spune și numele – evacuează apa într-un mod similar cu mașinile de spălat rufe.
Un uscător de rufe cu evacuare este mai greu de instalat, fiind nevoie de o persoană specializată care să se ocupe de montaj. Avantajul său este, însă, că usucă mai repede și consumă mai puțin curent. Un uscător de rufe cu evacuare este și mai ieftin decât cele cu condensare. eMAG ofera uscator de rufe la preturi bune si te asteapta mereu cu surprize placute si super oferte.
Uscătoarele de rufe cu condensare au avantajul montajului mult mai ușor, putând fiind practic puse la treabă imediat după achiziționare, fără niciun fel de ajutor specializat. În plus, pot fi amplasate oriunde în casă, nu doar în apropierea unor țevi de evacuare.
La rândul lor, uscătoarele de rufe cu condensare se mai împart, și ele, în două categorii: uscător de rufe cu pompă de căldură și uscător de rufe fără pompă de căldură.
Primul tip de uscător de rufe este mai eficient din punct de vedere al consumului electric. Consumul energetic poate fi cu până la 50% mai mic la un uscător de rufe cu condensare cu pompă de căldură.
În cazul unui uscător de rufe cu condensare fără pompă de căldură, aerul fierbinte trece prin cuvă, uscând hainele, apoi este răcit cu ajutorul unui schimbător de căldură pentru a scoate toată umezeala din el înainte de a fi evacuat din uscător.