sprijin psihologic gratuit pentru mamele afectate de pandemie – zeci de sibience s-au înscris în program

Zeci de mămici din Sibiu au depășit perioada de criză generată de pandemia COVID-19 cu ajutorul grupurilor online de psihoterapie. Acestea s-au înscris în grupurile de sprijin psihologic organizate de Asociația Sprijin pentru Mame. 

Peste 60 de mame din România, majoritatea din județul Sibiu, au solicitat înscriere în grupurile de sprijin psihologic pentru mamele afectate de situația generată de noul coronavirus organizate de Asociația Sprijin pentru Mame în perioada 30 aprilie – 13 iunie, ca parte din proiectul Echilibru pentru mame în perioada de criză, finanțat prin programul Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de asociația Act for Tomorrow. Mai mult de jumătate dintre acestea au beneficiat, în timpul proiectului, de sprijin psihologic săptămânal, cu scopul de a obține echilibrul emoțional și de a depăși situația de criză, stres puternic, anxietate, depresie, vulnerabilitate sau orice alt dezechilibru emoțional cauzat de starea de urgență traversată de România.

sprijin psihologic gratuit pentru mamele afectate de pandemie – zeci de sibience s-au înscris în program

Mamele înscrise în proiect au fost repartizate în grupuri online cu frecvență săptămânală și, astfel, au putut beneficia de câte 5-6 ședințe de terapie de grup. În plus, tot în cadrul proiectului, au fost organizate și trei ateliere terapeutice, a câte 90 de minute, pe teme prestabilite. Toate cele peste 25 de grupuri de psihoterapie s-au desfășurat exclusiv online, iar participarea a fost gratuită.

Grupurile online au fost conduse de Mihaela Hurdubelea, psiholog clinician și psihoterapeut cu formare în psihodramă, cu competențe și experiență în lucrul cu copii, tineri, adulți, familii și cupluri, specialist în violență domestică și sexuală, terapie de cuplu și terapia familiei, la rândul ei mamă a doi copii.

sprijin psihologic gratuit pentru mamele afectate de pandemie – zeci de sibience s-au înscris în program
Psihologul Mihaela Hurdubelea, în timpul unei ședințe de psihoterapie de grup

„Cel mai mult, în această perioadă, mamele au avut nevoie să fie văzute, ascultate, înțelese. Au avut nevoie să simtă că nu trec singure prin această situație, că sunt multe alte mame ca ele, care se confruntă cu aceleași probleme, care înfruntă aceleași frici, care au aceleași nevoi în această perioadă. Apartenența la grup, universalitatea problemelor, speranța că va fi bine au acționat ca factori terapeutici și au adus importante beneficii psihologice mamelor participante la ședințele de psihoterapie de grup”, spune psih. Mihaela Hurdubelea.

Mămicile din Sibiu s-au simțit agitate, îngrijorate și speriate în pandemie

„Am stat puțin pe gânduri înainte să mă hotărăsc să particip la terapia de grup, dar acum mă bucur mult de decizia luată. Simt că, oferindu-mi acest timp pentru mine, îmi fac bine și mie și familiei mele, pentru că reușesc să mă recentrez și să fiu mai atenta la ceea ce trăiesc. Iar faptul că sunt în asta împreună cu alte mame îl văd ca un mare plus, experiențele și trăirile lor vin ca un sprijin fain ce amintește de triburile de susținere care existau cândva”, spune Iulia C., una dintre mamele care au participat la proiect.

Conform unui chestionar aplicat la înscrierea în proiect, 54% dintre mame se simțeau agitate, 46% îngrijorate, 26% triste, 20% speriate, dar și 34,4% încrezătoare, 29,5% optimiste. Aproape 40% dintre mamele care au răspuns la chestionar au spus că le este greu și foarte greu să se adapteze la situația de criză generată de noul coronavirus. Cu toate acestea, 41% considerau că viața lor va reveni la normal odată cu terminarea pandemiei dar și 21% apreciau că vor avea probleme în plan financiar. La încheierea proiectului, 75% dintre mamele care au răspuns la chestionar au spus că ședințele și-au atins scopul într-o măsură foarte mare iar 56% au simțit efecte terapeutice foarte mult.

„Mi-a plăcut tare mult experiența și m-am bucurat să întâlnesc mămici cu aceleași frământări ca ale mele și am sentimentul că nu sunt singură”; „Acest grup m-a ajutat să fiu mai sigură pe mine, să am curajul să îmi susțin punctul de vedere, să mă cunosc și m-a motivat enorm”; „Mă simt în echilibru, simt că am resursele necesare să gestionez situațiile de stres sau de criză, mă simt puternică, încrezătoare, liniștită”; „În urma ședințelor am devenit o persoană motivată, calmă, calculată și puternică. Sunt mulțumită și fericită că am luat parte la acest proiect”, sunt doar câteva dintre răspunsurile date de mamele participante, după încheierea proiectului.

Start ONG este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educație, sănătate, mediu, social și cultural. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere și instituțiilor non-administrative.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică