Un tânăr în vârstă de 19 ani s-a ales cu dosar penal după ce s-a urcat la volan și s-a plimbat prin Cristian. Sibianul nu avea permis de conducere. Oamenii legii l-au prins în trafic marți dimineața.
„La data de 23 iunie a.c., în jurul orei 08,00, pe DN 1, în localitatea Cristian, polițiștii rutieri au depistat un tânăr în vârstă de 19 ani, din localitatea Slimnic, în timp ce conducea un autoturism deși nu deține acest drept”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Pe numele tânărului s-a deschis dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.