O româncă aflată în concediu cu soțul ei în insula greacă Creta a fost confirmată sâmbătă ca fiind infectată cu noul coronavirus.
Este primul caz de coronavirus confirmat în rândul turiştilor străini în insula greacă Creta, scrie Digi 24, citând Agerpres. Ministerul român de Externe a comunicat că turista va fi mutată la un spital duminică. Persoana este în prezent în autoizolare la hotel, urmând ca duminică să fie transportat la o altă unitate hotelieră, în carantină, a informat, sâmbătă, Ministerul Afacerilor Externe. Turista a ajuns în Grecia joi, 2 iulie, cu o cursă charter, cu escală la Atena, având ca destinaţie Insula Creta, potrivit MAE. „Toţi pasagerii cursei aeriene respective au fost testaţi la sosire pentru COVID-19, iar rezultatele testelor prelucrate până la acest moment au confirmat un singur caz pozitiv. În prezent, cetăţeanul român este în autoizolare la hotel urmând ca, în cursul zilei de 5 iulie, să fie transportat la o unitate hotelieră desemnată ca locaţie pentru carantină. Conform datelor oficiale comunicate de către autorităţile elene, o anchetă epidemiologică vizând contacţii direcţi ai persoanei depistate pozitiv este în curs. Persoanele depistate pozitiv vor fi plasate în carantină, iar cele cu rezultat negativ al testării îşi vor putea continua sejurul”, a precizat sursa citată. MAE menţionează că autorităţile elene competente pot modifica fără preaviz condiţiile de intrare pe teritoriul naţional, în funcţie de numărul de noi cazuri de COVID-19 ce vor fi înregistrate pe parcurs.
Sursa: Digi 24