mesajul colegilor asistentei decedată de coronavirus la sibiu - "sperăm ca sacrificiile personalului medical să nu fie zadarnice"

O asistentă de 48 de ani de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu a murit în urma infecției cu coronavirus. Aceasta lucra în Secția de Nefrologie a spitalului și avea doi copii. Colegii asistentei sunt în stare de șoc.

Citește și: Asistentă de la Spitalul Județean Sibiu decedată de coronavirus

mesajul colegilor asistentei decedată de coronavirus la sibiu - "sperăm ca sacrificiile personalului medical să nu fie zadarnice"

Asistenta a ajuns la Județean în stare gravă

Asistenta a fost transferată la SCJU de la Spitalul TBC și a stat aproape o săptămână în Secția ATI. Evoluția stării de sănătate nu a fost deloc favorabilă, aceasta având o formă severă de COVID 19. Colegii ei au făcut tot posibilul să îi salveze viața însă nu au reușit.

„Veste tristă pentru medicina sibiană: SCJU Sibiu intră în rândul spitalelor unde COVID-19 a făcut victime în rândul personalului medical. Ne exprimăm profundul regret ca urmare a decesului colegei noastre, asistentă medicală în cadrul Compartimentului Nefrologie. Este dureros când un cadru medical pierde lupta împotriva COVID-19 și nu există suficiente cuvinte pentru a măsura tristețea care ne încearcă în aceste momente, când viața și cariera unui OM care mai avea multe de oferit, a fost curmată mult prea repede. Colega noastră a fost persoană deosebită, o asistentă medicală competentă, dedicată permanent meseriei și pacienților pe care i-a îngrijit cu profesionalism. A fost prețuită deopotrivă de colegi și pacienți și va rămâne mereu în amintirea noastră. Transmitem întreaga noastră compasiune familiei. Dumnezeu să o odihnească!

În același timp, sperăm ca sacrificiile personalului medical să nu fie zadarnice și lumea să înțeleagă că traversăm cu toții o perioadă dificilă, în care pericolul reprezentat de COVID-19 nu a trecut. Virusul este prezent, nu își alege victimele și este de datoria noastră a tuturor să dovedim că am înțeles că trebuie să ne protejăm pe noi și pe toți semenii noștri, prin respectarea măsurilor ce ne pot salva viața.”

Directorul Spitalului Județean, Liliana Coldea spune că nu se cunoaște deocamdată sursa infecției cu coronavirus.

„Ancheta epidemiologică este în curs. Nu știm care a fost sursa de infecție și nu vrem să facem speculații în acest sens. Noi respectăm același plan de măsuri. Personalul medical știe foarte bine că trebuie să se echipeze corespunzător, se respectă în continuare regulile și toate protocoalele stabilite”, a precizat, pentru Ora de Sibiu, Liliana Coldea, directorul SCJU Sibiu.

Citește și: Asistentă de la Spitalul Județean Sibiu decedată de coronavirus

Asistenta răpusă de coronavirus avea doi copii – o fată și un băiat.

„Regretăm enorm dispariția colegei noastre și suntem alaturi de familia îndoliată. Colegii de muncă sunt șocați. Ne pare foarte rău că nu am putut face nimic ca să o salvăm. Acest virus este cât se poate de real și de periculos. Populația să respecte regulile ca să nu mai avem astfel de situații și să îi protejăm pe cei dragi și să ne protejăm pe noi”, a mai spus Liliana Coldea.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică