Programul ”Noua Casă”, care va înlocui ”Prima Casă”, a ajuns pe masa guvernului. Noul program creşte pragul până la 140.000 euro, iar avansul va fi 5% sau 15%, în funcţie de vechimea locuinţei.
Programul „Prima casă” lansat în 2009, redenumit „O familie, o casă”, într-un proiect aprobat în primăvară, devine acum „Noua Casă”, şi vine cu noi modificări determinate şi de implicaţiile pandemiei de coronavirus, la doar câteva luni după ce proiectul de modificare iniţial fusese promulgat de preşedinte.
Prin noua formulă propusă de Ministerul Finanţelor, programul „Prima casă“ vrea să vină în sprijinul celor care doresc să achiziţioneze în perioada următoare o locuinţă nouă.
În proiectul de pe site-ul Ministerului Finanţelor se menţionează că statul garantează 60% din creditele ipotecare pentru locuinţe noi cu un preţ maxim de 140.000 euro şi 50% pentru locuinţele vechi, până la un plafon de 70.000 euro.
Valoarea creditului destinat achiziţiei unei locuinţe noi este de maximum 140.000 EUR, echivalent lei, garantat de către stat, prin Ministerul Finanţelor Publice, în procent de maximum 60% din valoarea creditului, exclusiv dobânzile, comisioanele şi spezele bancare aferente creditului garantat, reprezentând maximum 85% din preţul de achiziţie al locuinţei, dar nu mai mult decât valoarea rezultată din raportul de evaluare a locuinţei.
Creditul acordat unui beneficiar pentru achiziţia celorlalte categorii de locuinţe este în valoare maximă de 70.000 EUR, echivalent lei, garantat de către stat, prin Ministerul Finanţelor Publice, în procent de maximum 50% din valoarea creditului, exclusiv
dobânzile, comisioanele şi spezele bancare aferente creditului garantat, reprezentând maximum 95% din preţul de achiziţie al locuinţei, dar nu mai mult decât valoarea rezultată din raportul de evaluare a locuinţei.”
Potrivit noului proiect, avansul va fi 5% pentru locuinţele vechi şi de 15% pentru locuinţele mai noi de 5 ani, sau care au fost recent consolidate antiseismic.
Vedeţi AICI lista completă de schimbări şi noul proiect de OUG .
Sursa: Ziarul Financiar