Împreună cu Sibiu Racing Team, Alex Ardelean și-a asumat revenirea legendei pe macadam, în 2020. O misiune deloc simplă, într-un context dificil, atât ca sportiv, cât și ca organizator. de colecție. O dată cu ea, Alex Ardelean promite o etapă a Campionatului Național de Raliuri Betano completă, cu probe fascinante, pe placul tuturor iubitorilor de motorsport.
Alex, mai sunt puține zile până când vom da startul celei de 3-a etape a CNRB, în inima Transilvaniei, la Sibiu! Faci parte din Sibiu Racing Team, organizatorii acestei etape. Spune-ne, de unde această idee, de a vă implica în organizarea Raliului Sibiului și de ce pe macadam?
Alex Ardelean: “”Microbul” s-a transmis din tată în fiu și de mici am crescut în mașinile de raliuri, așteptând pe Șanta, pe noapte, să treacă Marișca, Titi sau Grigorescu. Din păcate, acest vis de a pilota și a face o echipă a început destul de târziu, în 2012, datorită capitolului financiar. Sunt conștient că nu mai sunt de vârsta unui JUNIOR la partea de pilotaj, iar când am înțeles acest aspect mi-am spus că trebuie să fac ceva pentru Sibiu și pentru viitorii piloți. Am închegat o echipă unită și care a început să se remarce încă din 2016, când am fost la un pas de câștigarea titlului de campioni naționali. Defapt, am câștigat pe probe, dar „ne-am pierdut” în contestații. Și totuși, am revenit în campionat, mai puternici și mai hotărâți să reușim să ducem mai departe această pasiune, pentru Sibiu și pentru sportivii din România.”
Care au fost cele mai mari provocări în ceea ce privește organizarea acestei etape?
Alex Ardelean: “Să organizezi un raliu pe macadam, care ca și imagine a fost distrus în totalitate. Cred că aceasta e sinteza provocărilor ca organizatori. Să te lupți pentru susținerea celor din jur, de la autorități la companii private. E drept că motivele celor care au fost sceptici au ținut de trecutși de mediatizare. Norocul nostru este că iubim acest sport și că în ultimii ani, eu personal, m-am specializat pe marketing si publicitate, iar un mare plus pe care putem să-l aducem este mediatizarea și promisiunea că sponsorii și partenerii Raliului Sibiului 2020 vor fi foarte multumiți.”
Sunt mulți sceptici, atunci când vorbim de revenirea pe macadam. Ce le transmiți acestora?
Alex Ardelean: “Cred că majoritatea deja au înțeles că noi, Sibiu Racing Team, facem acest raliu pentru cei pasionați, implicați, pentru cei care iubesc macadamul cu adevărat și, mai ales, acest sport. Mai avem puțin până la anunțarea probelor și a formatului și, cu siguranță, încet, încet lucrurile se vor clarifica.”
Chiar dacă suntem sub semnul restricțiilor, absolut obligatorii având înv edere pandemia de coronavirus, ați reușit să pregătiți un eveniment complet. Spune-ne mai multe detalii…
Alex Ardelean: “Aceasta este, probabil, una dintre marile provocări pentru noi și cred că absolut nimeni nu a putut să prevadă acest scenariu negru. Dar eu cred că în tot răul, a fost și un bine. Simt că toată această situație ne-a unit și mai mult, iar provocarea de a avea un eveniment sigur și complet s-a transformat într-o normalitate. Sunt plăcut surprins de câtă lume s-a oferit să ne ajute, mulți fără să îndrăznim să le cerem noi ajutorul. Sibiul este un oraș cu o cultură bogată în motorsport și, o dată cu reacțiile celor din jur, în ceea ce privește organizarea, am devenit și mai mândru că sunt sibian!”
Fiind pentru prima dată în calitate de organizator, spune-ne cât de dificilă ți se pare partea organizatorică și care postură o preferi mai mult: aceea de pilot sau organizator? De ce?
Alex Ardelean: “Am organizat evenimente de mare amploare, atât în București, cât și în America. Partea de organziare nu este, așadar, chiar o noutate pentru mine. Doar faptul că este vorba despre un eveniment sportiv. Cred că avem norocul să avem aproape oamenicare au organizat raliuri, din linia 1, oameni care ne-au venit în ajutor și ne-au făcut să înțelegem cum trebuie să organizăm. Consider că avem o echipă foarte bună și ce mă bucură cel mai mult este că acești oameni gândesc cu INIMA pentru sportivi. E un lucru mare…”
Cred că toată lumea e curioasă să știe dacă vei fi organizator sau pilot la raliul de casă?
Alex Ardelean: “Misiunea mea este să ajut echipa de organizare până în săptămâna raliului, după care să-i las să-și facă treaba, astfel încât eu să pot participa la raliu ca și pilot. Nu am fost niciodata pe Șanta pe noapte și nu pot rata aceasta ocazie unică…”
Revenind la partea sportivă, ai participat în etapele precedente din acest campionat, atât la Argeș, cât și la Brașov & Harghita. Cum au fost cele două etape pentru tine?
Alex Ardelean: “Am avut foarte multe momente, în ultimele 12 luni, în care am crezutcă e gata, nu voi mai putea pilota niciodată corect și tare. Din păcate, accidentul din 2017 și pauza de un an au distrus tot ce am învățat eu pe partea de pilotaj. Dar alegerea să merg cu un pilot îndreapta, cu Sebastian Barbu, a fost cea mai bună decizie.”
Care sunt obiectivele tale pentru 2020?
Alex Ardelean: “Îmi doresc să organizăm un raliu frumos la Sibiu, să mulțumim toți participanții. Legat de campionat, să ajung în top 3 la clasa mea, iar la sfârșitul anului să fiu foarte mulțumit, adică celmai bun. ?”
Spuneam că anul acesta va fi diferit și probabil, cel mai dureros capitol al vreunui eveniment, în această perioadă o reprezintă cel al spectatorilor. Știm bine că Sibiul are mulți iubitori ai motorsportului. Cum veți gestiona această parte și ce mesaj aveți pentru aceia care, altădată, susțineau echipajele de pe marginea probelor?
“Am văzut de la prieteni că românul este inventiv și deja mulți prieteni își programează să meargă la grătar ?. Îi rugăm să respecte distanțarea, să înțeleagă că este o situație dificilă și că facem eforturi foarte mari să transmitem în mediul online cât mai mult din etapa de Sibiu. Promitem că vor veni ediții când o să-i putem invita pe probe și o să le oferim cele mai bune condiții. Momentan, este foarte important să ne susțină prin respectarea restricțiilor impuse pentru prevenirea răspândirii COVID-19.”