Zwergenhaus in traducere „Casa piticilor” este locul magic din Sibiu în care copiii se dezvoltă frumos, aud primele povești cu prinți și prințese, leagă primele prietenii și primesc cu drag învățături din partea unor educatoare care își iubesc meseria. Zwergenhaus este locul în care îți aduci prichindelul și cu siguranță că, în orele în care se află aici, se va simți ca acasă.
Locul magic din Sibiu unde se scriu povești
Maria Vasiloglu este educatoare. Își iubește meseria, dar, mai cu seamă, iubește să lucreze cu copiii. Așa a luat naștere și centrul de dezvoltare educațională Zwergenhaus, un proiect de suflet pe care tânăra din Sibiu și l-a dorit de câțiva ani. Aici, micuții sibienilor petrec timp de calitate atunci când părinții sunt la serviciu. Zwergenhaus este locul în care copilul tău se va distra, se va juca și, în același timp, va învăța lucruri noi și folositoare.
„Eu sunt educatoare, iar vreme de cinci ani am lucrat în învățământul privat. Deși îmi doream de multă vreme să deschid un astfel de centru de dezvoltare timpurie, lucrurile s-au așezat așa cum trebuie la momentul potrivit. Prima oară am găsit echipa, iar mai apoi m-am concentrat pe identificarea spațiului potrivit. În doar zece zile am pornit pe acest drum, iar din 15 iulie scriem o poveste, alături de copiii care ne trec pragul”, povestește Maria.
Babygruppe, Kindergarten și Afterschool la Zwergenhaus
La Zwergenhaus există: Babygruppe, Kindergarten și Afterschool. Părinții își pot aduce micuții încă de la vârsta de un an și jumătate.
Trei educatoare pregătite din punct de vedere profesional sunt gata să îi îndrume pe prichindeii sibienilor. „Echipa este formată din trei educatoare Ada,Anca si Adela – cu experiență în domeniu. Toate sunt vorbitoare de limba germană și au studii in domeniu, iar două dintre ele sunt și mămici, ceea ce înseamnă că educația este dusă la un alt nivel. Micuții înscriși la noi le-au îndrăgit din prima clipă”, mai spune Maria.
Un copil fericit înseamnă un părinte liniștit, iar la finalul unei zile îndelungate cel mai important este ca micuții să meargă cu zâmbetul pe buze acasă.
„Alegerea grădiniței a fost o decizie foarte grea. Ne dorim să ne știm copilul în siguranță și fericit. Decizia a fost mult mai ușoară după ce am cunoscut echipa Zwergenhaus. Oameni dedicați, implicați, sinceri și motivați să ducă educația la un alt nivel. Rezultatul: un copil fericit și nerăbdător să revină zilnic la grupa lui”, spune mămica lui Cristian, unul dintre copiii înscriși la Zwergenhaus.
Când se scriu poveștile la Zwergenhaus
În fiecare zi, între 07.30 – 17.00, educatoarele îi așteaptă pe copii la Zwergenhaus, pe strada Teilor nr. 38. În aceste ore, micuții se joacă, învață limba germană, pictează, desenează, mănâncă și dorm. Iar atunci când vremea le permite, desfășoară tot felul de activități în curtea exterioară. Pe scurt: la Zwergenhaus copiii se simt ca acasă.
Meniul este adaptat varstei copiilor iar pe lângă mesele principale, aceștia primesc și două gustări.
Din toamnă, activitățile vor fi mult mai diversificate. Planificarea este aceeași cu programa școlară, iar din luna septembrie, copiii vor avea parte și de alte cursuri opționale, cum ar fi limba engleză, dans, înot, iar în iarnă schi.
Copiii sunt în siguranță la Zwergenhaus
Cel mai important criteriu pe care părinții îl iau în calcul atunci când aleg grădinița copilului este siguranța. În cel mai nou centru de dezvoltare educațională din Sibiu, au fost implementate măsuri împotriva noului coronavirus, pentru ca activitățile să se desfășoare în perfectă siguranță. Educatoarele poartă măști de protecție, iar toate suprafețele și jucăriile sunt dezinfectate ori de câte ori este nevoie. În plus, o firmă face dezinfecții profesionale periodice, fiind implementate astfel toate normele sanitare emise de către autoritățiile competente.
Pentru triajul epidemiologic, Zwergenhaus are contract cu o clinică privata din Sibiu. „În fiecare săptămână, un cadru medical ne vizitează pentru triajul epidemiologic, iar o dată pe lună pentru recoltarea exsudatelor”, spune Maria.
De asemenea, în cazul în care unul dintre copii se simte rău, acesta va fi ținut separat de ceilalți micuți sănătoși, până când părinții il vor prelua.
Părinții care doresc să afle mai multe detalii despre Zwergenhaus pot apela nr de telefon 0757-776-404 sau pagina de Facebook. Vizitele se stabilesc după ora 17.00, după ce pleacă toți copiii și personalul acasă.