Ediția cu numărul XVIII a Festivalului ICon Arts Transilvania continuă săptămâna aceasta cu un program cultural bogat unde vechiul și noul nu sunt în contrast, ci compun firesc o stare de a fi. În mijlocul cetăților fortificate au loc concerte în premieră mondială și spectacole de teatru performance, în timp ce lucrări din repertoriul muzicii clasice sunt interpretate de tineri artiști care participă la masterclassurile ICon Arts.
„Spații renascentiste și baroce, edificii parte din patrimoniul UNESCO sunt revizitate în contexte noi în care artiștii concertează cu mai multă pasiune ca oricând, iar publicul se bucură de generozitatea fiecărui moment cultural. Distanțarea socială este respectată de ambele părți, artiști și spectatori, rolul său fiind acum un indicator că arta este esențială vieții de zi cu zi.
Toate acestea fac parte din fenomenul unui eveniment complex conceput pentru toate simțurile. Gastronomia locală este la loc de cinste, localnicii gătind din propria grădină cu cel mai mare drag. Departe de caniculă și aglomerare urbană, toate aceste locuri se transformă în citadele ideale unde artele sunt puse din nou pe primul plan. Programul săptămânii 3 – 10 august, poate fi consultat pe iconarts.ro„, se arată într-un comunicat transmis de organizatorii evenimentului.
„Spectacolul „Despre ce vorbim când cântăm despre iubire?” coordonat de Adrian Sitaru, Ioana Flora și Luiza Zan pentru șase actori/ muzicieni, a fost programat luni la Viscri și miercuri la Biertan, în grădina Pensiunii Unglerus – unde va avea loc sâmbătă, conform tradiției, concertul de jazz cu Ana Cristina Leonte, Albert Tajti – pian și Ciprian Pop – chitară, alături de tinerii veniți să își perfecționeze stilul de jazz aici.
Esplanada Filarmonicii din Sibiu va găzdui joi și vineri două concerte complementare. Past Forward, unde lucrări din repertoriul clasic, dar care au inovat în oglinda istoriei, prind viață alături de lucrări noi, alese de doi ambasadori culturali ai României: Valentin Răduțiu, prim violoncelist al Orchestrei Radio din Berlin, alături de Petru Iuga, unul dintre cei mai apreciați contrabasiști din lume. Cei doi artiști susțin în aceste zile masterclassurile ICon Arts pentru tânăra generație. Ștafeta muzicii clasice se transformă în limbajul muzicii de jazz prin concertul Anei Cristina Leonte, Albert Tajti și Ciprian Pop din seara zilei de vineri. Tot vineri, în mijlocul țării, la Dealu Frumos, va avea loc un recital emoționant de flaut susținut de Ana Oltean, un alt artist român apreciat de cele mai înalte foruri internaționale. Și Ana Oltean pregătește și încurajează tânăra generație de instrumentiști tot în această perioadă la Academia ICon Arts.”, se mai arată în același comunicat.
Festivalul ICon Arts Transilvania se va încheia pentru al patrulea an consecutiv sâmbătă, 9 august, la miezul zilei, pe domeniul Conacului Apafi din Mălâncrav, într-o atmosferă de garden party, marcată de simplitate, unde publicul este invitat să asculte recitalurile claselor de Violoncel, Contrabas, Flaut și Jazz. Evenimentul se va încheia prin așteptata Șezătoare postmodernă care adresează o invitație la degustare de vinuri și gastronomii locale.
Intarea este liberă, doar prin rezervare solicitată la adresa reservations@iconarts.ro, în limita locurilor disponibile. Programul detaliat este pe pagina de Facebook ICon Arts.
Arta deschide uși. Expoziție de instrumente cu coarde
La Biertan, în incinta restaurantului din Complex Medieval Unglerus, într-un salon inaccesibil publicului în contextul actual, este deschisă Expoziția de instrumente cu coarde oferită de AALR – Asociația Artiștilor Lutieri din România. În ambientul medieval de la baza cetății, publicul poate vedea de aproape modele de instrumente realizate de lutieri români distinși cu premii la faimoasele concursuri de la Cremona și Mittenwald. Cu o tradiție mult mai restrânsă decât cea a Italiei, Franței sau Germaniei, România este apreciată pentru calitatea instrumentelor la târgurile internaționale, aflându-se pe Locul I în Europa în privința exporturilor în afara Uniunii Europene. Expoziția poate fi vizitată până la data de 9 august inclusiv, în intervalul 10:00 – 19:00. Intrarea este liberă.
O misiune culturală respectată și în 2020
Unul dintre cele mai longevive evenimente dedicate artelor contemporane din România continuă și în anul 2020 sub sloganul „Challenge accepted”, marcând ediția cu numărul 18. ICon Arts Transilvania, încă de la primul eveniment, a încurajat tânăra generație de artiști prin masterclassuri de înalt nivel, însă accesibile, oferind atât oportunitatea de a evolua, cât și de a concerta pe scene consacrate și în spații memorabile.
Alături de această misiune a venit firesc aceea de a promova patrimoniul cultural și buna educație începând din 2017 alături de Fundația Mihai Eminescu Trust, într-un efort comun în sprijinul comunităților și turismului responsabil în Transilvania.
Succesul acestui demers comun a deschis calea mai multor operatori culturali care au decis să organizeze evenimente muzicale în spațiile cu biserici fortificate din Sudul Transilvaniei, un semn optimist care spune că promovarea acestui fel de a fi formează mai departe gustul unui public din ce în ce mai interesat de această bogată alternativă culturală.
Festivalul ICon Arts Transilvania este un eveniment organizat de UCIMR – Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România și Exces Music.
Spectacolul „Despre ce vorbim când cântăm despre iubire?” și proiectul Past Forward sunt evenimente organizate de UCIMR și co-finanțate de AFCN.