Un bărbat din Gura Râului a fost sancționat contravențional pentru transport de material lemnos fără documente justificative
La data de 4 august, în jurul orei 17:00, polițiștii Secției nr. 6 Poliție Rurală Orlat au oprit pentru control în trafic, pe DJ 106 U, un tractor care transporta material lemnos. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că șoferul tractorului este un bărbat de 64 de ani, domiciliat în Gura Râului. Acesta transporta materiale lemnos de esență mesteacăn fără a poseda documente de proveniență/aviz de însoțire a mărfii.
„La fața locului s-au deplasat reprezentanți ai Ocolului Silvic R.A., care au constatat faptul că persoana în cauză transporta cantitatea de 2,97 mc material lemnos (foc) de esență mesteacăn, întreaga cantitate fiind confiscată și predată în custodia depozitului Gura Râului. Totodată, bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei, conform art. 19 lit. b) din Legea nr. 171/2010.”, transmite purtătorul de cuvânt al IPJ SIbiu, Luciana Lazăr.