Sute de sibieni au fost verificați cu privire la respectarea măsurilor impuse de autorități. Multe persoane au fost prinse că nu poartă masca de protecție corect și la fel de multe sunt și persoanele care nu respectă sub nicio formă măsurile de protecție individuală.
„În cursul zilei de 12 august a.c., 254 de polițiști, jandarmi și polițiști locali au fost angrenați în acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse pe perioada stării de alertă. Cu această ocazie, au fost verificate 696 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse; de asemenea, au fost verificate 64 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 45 mijloace de transport în comun”, spun reprezentanții Prefecturii Sibiu.
În cadrul acțiunilor au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale în valoare de 1.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate de DSVSA, în cadrul a 9 societăți, s-au aplicat 2 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 11.200 lei pentru manipularea necorespunzătoare a produselor alimentare precum și pentru neîntreținerea corespunzătoare a spațiilor destinate comercializării produselor alimentare.
S-au făcut controale și la aeroport. Personalul Sectorului Poliției de Frontieră Aeroport Sibiu a efectuat în data de 12.08.2020, activități punctuale la două societăți comerciale din incinta aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic ( H.G. 476/2020 ). Au fost atenționate verbal 7 persoane cu privire la purtarea corectă a măștii de protecție.
Vă reamintim faptul că puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19 la TELVERDE – 0 800 800 165.