Pensionarii cu vârste de peste 75 de ani, dar și persoanele fără adăpost din județul Sibiu primesc tichete sociale pentru a-și cumpăra mese calde. Valoarea unui tichet este de 180 lei, lunar cardul fiind alimentat cu această sumă.
Conform Ordonanței de Guvern 115/2020 s-a stabilit acordarea de tichete sociale pe suport electronic pentru mese calde, pentru următoarele categorii:
- Persoane care au venituri la nivelul indemnizației sociale pentru pensionari, respectiv 704 lei, în vârstă de 75 de ani împliniți sau peste această vârstă;
- Persoane/familii fără adăpost, inclusiv cele care au fost evacuate și familiile cu copii care nu au domiciliul stabil, mai ales cele monoparentale.
Tichetele sunt distribuite în cadrul programului operațional POAD, program susținut de Guvernul României și finanțat din Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane.
Valoarea unui tichet este de 180 de lei, cardul primit de beneficiar urmând a fi alimentat lunar cu această sumă. Utilizarea tichetelor este posibilă exclusiv pentru servirea mesei calde în unitățile de alimentație publică, cantine-restaurant, bufete sau orice alte tipuri de unități care comercializează masă caldă, care au încheiate contracte de prestări servicii/protocoale cu unitatea emitentă.
Tichetele pot fi utilizate doar pe teritoriul României, sunt valabile 12 luni de la data emiterii și nu permit efectuarea de operațiuni de retragere de numerar sau de preschimbare în numerar.