Meteorologii au emis marți dimineață o avertizare cod portocaliu de furtuni ce vizează vestul țării. Totodată, de la ora 12:00, mare parte din țară va fi sub cod galben de vreme instabilă.
Avertizarea meteo cod portocaliu este valabilă de marți, 18 august, ora 18:00, până miercuri, 19 august, ora 13:00 și vizează instabilitate atmosferică accentuată și cantități de apă însemnate, scrie Digi24.
Astfel, în Banat, Crișana, vestul Transilvaniei și al Olteniei, vor fi averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 30…40 l/mp și, pe arii restrânse, 50…70 l/mp. De asemenea, tot de astăzi de la ora 18:00 și până mâine la ora 13:00, va întra în vigoare un cod galben de instabilitate atmosferică.
În intervalul menționat în Maramureș, local în Oltenia, Transilvania și vestul Moldovei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și izolat 40…50 l/mp. Totodată, meteorologii au emis un al doilea cod galben, care intră în vigoare astăzi la ora 12:00 și expiră la ora 18:00.
Astfel, în Banat, Crișana, Maramureș, local în Transilvania și vestul Moldovei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și izolat 30…40 l/mp.
ANM precizează că, până joi seara, vor fi manifestări de instabilitate atmosferică în majoritatea regiunilor și în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza prognozele meteo.