O copilă în vârstă de doar 14 ani a fugit de acasă duminică seară. Îngrijorată fiind, mama ei a alertat, în zorii zilei, poliția. Într-un timp record, oamenii legii au reușit să o găsească pe fată și să o ducă la familie.
„În dimineața zilei de 17 august a.c., în jurul orei 09,40, polițiștii sibieni au fost sesizați prin apelul 112, despre plecarea voluntară de la domiciliu a unei tinere, minore, în vârstă de 14 ani. Mama acesteia a sesizat faptul că în seara zilei de 16 august, a plecat de la domiciliul său din Vurpăr, cu intenția de a vizita o prietenă, din aceeași localitate”, spune Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibu.
Imediat de la primirea sesizării, semnalmentele minorei au fost comunicate poliţiştilor aflaţi în dispozitivul de ordine şi siguranţă publică. În urma activităților de căutare desfășurate de polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, în jurul orelor 12,00, minoră a fost identificată într-un imobil din Vurpăr.
„Întrucât inițial, 2 tineri care locuiau în imobilul respectiv, le-au declarat polițiștilor că nu dețin informații despre minoră, mai mult decât atât, că știu că aceasta nu mai dorește să revină acasă, polițiștii i-au sancționat contravențional cu amendă în valoare de 6.000 de lei fiecare, conform art. 2 pct. 36 din Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice (împiedicarea, sub orice formă, a organelor însărcinate cu menţinerea ordinii publice de a-şi îndeplini obligaţiile de serviciu privind legitimarea sau conducerea unei persoane la sediul poliţiei ori al altui organ de stat sau de a lua măsurile necesare pentru menţinerea ori restabilirea ordinii publice)”, mai spune Lazăr..
Acesta nu prezenta urme de violență și nici nu a fost victima vreunei infracțiuni. Minora găsită a fost încredințată familiei.