,

Bărbat dat în urmărire, prins de poliție pe Aeroportul din Sibiu

Bărbat dat în urmărire, prins de poliție pe Aeroportul din Sibiu

Un bărbat urmărit în baza unui mandat de executare a pedepsei cu închisoarea a fost depistat pe Aeroportul Internațional Sibiu. 

„La data de 18 august, polițiștii de frontieră de pe Aeroportul Internațional Sibiu au depistat un bărbat urmărit în baza mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea. Acesta a fost depistat pe sensul de intrare în țară”, informează Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, din Brașov, a fost condamnat de către Judecătoria Brașov la 3 ani de închisoare pentru săvârșirea de infracțiuni economice, fiind emis pe numele său mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

Condamnatul a fost preluat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sibiu în vederea încarcerării.

Sign up for newsletters

Primește o selecția celor mai importante știri de la Ora de Sibiu direct în inbox-ul tău.

Sending to: